monitorulcj.ro Menu
Actualitate

"Duşi cu pluta" pe Someş

Clujenii vor putea trece Someșul cu pluta, își vor reîncărca telefoanele la o mini-moară pusă în mișcare de apă și își vor energiza propriile „baterii” în spațiile de relaxare ce vor fi create special pentru a doua ediție Someș Delivery, ce va avea loc în 18-19 iunie.

În urma unui concurs de idei, organizatorii au anunțat proiectele câștigătoare, ce vor fi puse în aplicare în cadrul ediției din acest an, pe tronsonul dintre podurile Napoca și Garibaldi.

În aceste noi spații, în weekendul evenimentului, vor avea loc și concerte, proiecții de filme, târguri și activități speciale pentru copii.


Pier-to-Pier (P2P) este o plută rulantă pe cablu care va face posibilă traversarea râului în zona Cluj Arena, acolo unde este cea mai mare nevoie de o legătură pietonală, pentru că podul Garibaldi și podul Napoca sunt foarte îndepărtate.

"Clujenii vor putea încerca, în premieră, o altfel de traversare a apei și vor putea descoperi Someșul din perspective complet noi", spun organizatorii.


Un alt mod neobișnuit de a conecta cele două maluri va fi SOMEphone – o instalație similară celei folosite de copiii care discută legând cu un fir două pahare de plastic sau carton, dar realizată din materiale care transmit mai bine sunetul. Acest „telefon cu fir” analog va permite celor aflați pe un mal să transmită mesaje „vecinilor” de pe partea cealaltă.

Pasionații de tehnologie ceva mai avansată vor avea un mod inedit de a-și încărca telefoanele sau tabletele: Someș Mill. Pe râu va fi instalată o mini-moară, care asigură suficientă energie pentru a reîncărca un aparat folosind energie verde, regenerabilă, și fără a afecta cursul apei. Proiectul e și un semnal adresat autorităților, în încercarea de a le determina să vadă râul ca o resursă naturală, nu industrială, și în special un mediu de relaxare.


Clujenii care vor veni la Someș Delivery vor descoperi o mulțime de spații de relaxare nou amenajate pe malurile râului. „La umbra crengilor” este un umbrar din crengi uscate ce va fi amplasat pe Bulevardul 1 decembrie, întru-n loc de unde se pot admira arborii salvați de la tăiere de pe Splaiul Independenței. Pentru cei care caută liniște, „CoconoCuib”-ul le va oferi un spațiu protejat, sigur și liniștit – o alveolă protectoare din materiale naturale, care reduce zgomotul de fond, lăsând doar sunetul apei curgătoare.

Seara, Someșul va fi decorat de lumini. Pâlcuri de licurici digitali plasați în copaci vor reacționa la prezența oamenilor din apropiere – senzorii vor face ca licuricii să se stingă când e gălăgie în jur și să se aprindă când vizitatorii se relaxează în liniște. Este o instalație ce invită la contemplare și o metodă inedită de a învăța despre natură folosind tehnologia și interactivitatea.


Instalația SOMEpeople va popula malurile râului cu siluete albe, care vor ilumina zona în timpul nopții și vor atrage atenția trecătorilor spre Someș, ca punct de interes. Următorul pas este implicarea celor ce vin la eveniment, lucru făcut posibil de Someș Window. O serie de panouri transparente, cu malurile Someșului ca fundal, vor deveni „pânze albe” pe care oricine poate desena o idee legată de cum i-ar plăcea să arate râul în viitor.

Aceste amenajări și instalații câștigătoare se alătură celor propuse de organizatorii Someș Delivery, dintre care primul a fost deja construit. Este vorba despre Locul de întâlnire pentru comunitate de pe strada Musicescu, creat pentru a-i întâlni pe cei ce locuiesc în apropierea râului și a-i consulta cu privire la proiectele dezvoltate în comunitatea lor. Vor mai fi amenajate de organizatori Someș Pavilion, un loc dedicat evenimentelor, precum dezbateri, concerte live și activități pentru copii (în scuarul dintre Cluj Arena și Parcul Central), locul de promenadă Someș Alley, gradena Someș View și „sediul general” al proiectului în timpul weekendului 18-19 iunie, respectiv Someș Pavilion.


"Toate aceste proiecte au un element comun: deși temporare, instalațiile și amenajările au potențialul de a deveni permanente, fiind minim invazive, create cu respect față de mediul natural și în intenția de a crea spații de relaxare și plimbare în care clujenii să poată redescoperi râul care le traversează orașul", mai spun organizatorii.

Weekendul Someș Delivery va mai include proiecții de film, concerte și trupe care transformă sunetele naturale ale râului în muzică, activități speciale pentru cicliști și ateliere pentru copii, un târg, dar și dezbateri despre Someș în dimensiunile lui socială, economică, de mediu și infrastructură.