monitorulcj.ro Menu
Actualitate

UPDATE: Constructor arestat pentru 30 de zile, după ce a înșelat zeci de oameni

Un bărbat cercetat pentru săvârșirea mai multor infracțiuni de înșelăciune, fapte prin care ar fi creat un prejudiciu de circa 700.000 de euro, a fost reținut de oamenii legii pentru 24 de ore.

UPDATE: Este vorba despre dezvoltatorul imobiliar Traian Florea Ianson. Acesta a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, potrivit unei hotărâri a judecătorilor clujeni.

_________________


La data de 26 mai, pentru documentarea activității unui bărbat bănuit de comiterea unor înșelăciuni, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca, împreună cu luptători de acțiuni speciale, au efectuat 3 percheziții domiciliare în mai multe locații de pe raza municipiului Cluj-Napoca.

Astfel, au fost ridicate documente și înscrisuri care relevă activitatea infracțională a celui în cauză, precum și bunuri care pot fi valorificate, în vederea recuperării prejudiciului creat.


„În sarcina bărbatului de 30 de ani, din Cluj-Napoca, au fost reținute 37 de infracțiuni de înșelăciune și o infracțiune de distrugere, fapte prevăzute și pedepsite de Codul penal.

În fapt, în perioada 2009-2016, în calitate de constructor - persoană fizică, ar fi indus în eroare persoanele vătămate cu privire la vânzarea unor imobile în cartierele Mărăști și Zorilor, din Cluj-Napoca.


Astfel, bărbatul ar fi încheiat antecontracte de vânzare-cumpărare cu persoanele vătămate, ulterior nerespectându-și obligațiile asumate prin acestea, referitoare la termenul de predare a posesiei și folosinței imobilelor și la interdicția înstrăinării imobilelor altor persoane.

De asemenea, acesta ar fi demontat ușa unui apartament înstrăinat unei părți vătămate, faptă pentru care a fost reținută infracțiunea de distrugere.


Prin faptele sale, ar fi creat un prejudiciu total de circa 700.000 de euro”, au menționat reprezentanții IPJ Cluj.

În baza probatoriului administrat, față de bărbat a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.


În cauză, se continuă cercetările, sub coordonarea unității de parchet competente.