monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Produs de Cluj în week-end la Turda

Asociaţia Produs de Cluj în parteneriat cu Primăria şi Consiliul local al municipiului Turda, organizează a cincea ediţie a târgului producătorilor şi artizanilor clujeni. Evenimentul se va desfăşura între 20 şi 22 mai pe pietonala din centrul municipiului Turda.

La această a 54-a ediţie a manifestării  organizată sub brandul Produs de Cluj sunt aşteptaţi aproximativ 60 de expozanţi, mici întreprinzători care au afaceri de familie şi care vor prezenta vizitatorilor produse alimentare realizate după reţete tradiţionale. Astfel, turdenii vor avea la dispoziţie o gamă variată de lactate provenite de la stânele clujene, produse din carne, dulceţuri şi siropuri naturale, prăjituri, ciocolată şi pâine de casă, turtă dulce, sucuri naturale şi uleiuri presate la rece. Stupinele cu tradiţie din judeţ vor fi prezente cu miere naturală şi produse apicole, faguri, polen şi propolis.

Alături de producători vor fi prezenţi şi artizanii, care vor pune la dispoziţia celor interesaţi costume populare din zonele folclorice ale Ardealului, obiecte sculptate în lemn, bijuterii realizate de mână, icoane, împletituri din materiale textile. Nici de această dată nu vor lipsi săpunurile naturale, produsele realizate din lavandă sau ceaiurile şi tincturile din plante medicinale.


Vizitatorii târgului vor putea urmări zilnic spectacolele folclorice susţinute de ansambluri şi artişti de renume din zona Clujului, iar pentru cei mici vor avea loc manifestări specifice. Astfel, ei sunt aşteptaţi la atelierul de sculptură în fructe şi legume, la spectacolul de magie şi în parcul de distracţii.

Reamintim fapul că evenimentele organizate de Asociaţia Produs de Cluj se adresează producărilor şi meşterilor populari clujeni care desfăşoară activităţi economice, dar nu au suficientă putere financiară pentru a se promova singuri. Asociaţia are drept scop principal promovarea produselor, valoarea tradițiilor și culturii din județul Cluj, a excelenței în domeniul meșteșugurilor tradiționale, în vederea creșterii competitivității în acest domeniu. Experienţa de până acum a demonstrat faptul că evenimentele organizate în ulimii cinci ani au contribuit la dezvoltarea mediului rural, deoarece a asigurat reprezentarea producătorilor locali atât la nivel național, cât şi la nivel internațional.