Actualitate
Accident rutier grav în Gilău: cinci persoane rănite grav
Un accident rutier grav a avut loc luni, 16 mai, în jurul orei 14:40, pe raza comunei Gilău, soldat cu rănirea a cinci persoane şi avarierea a trei autovehicule.
Conform primelor cercetări, un tânăr de 21 de ani, din localitatea Iclod, în timp ce conducea o autoutilitară pe DN1E60, pe raza comunei Gilău, pe fondul nepăstrării distanţei corespunzătoare în mers, a intrat în coliziune cu autoturismul care îl preceda, condus de un bărbat de 66 de ani, din localitatea Gilău, proiectându-l în autovehiculul din faţă.
În urma coliziunii, primul autovehicul a fost proiectat într-un parapet metalic de protecţie.
„Accidentul s-a soldat cu rănirea uşoară a bărbatului de 21 de ani. Totodată, patru pasageri în autoturismul condus de bărbatul de 66 de ani au fost răniţi. Două femei, în vârstă de 65 şi 72 de ani, ar fi suferit leziuni grave, iar un tânăr de 21 de ani şi o minoră de 16 ani ar fi fost răniţi uşor. În urma impactului, a rezultat avarierea a trei autovehicule, valoarea pagubelor fiind de aproximativ 24.000 de lei”, au declarat reprezentanţii IPJ Cluj.
În cauză se continuă cercetările pentru stabilirea împrejurărilor exacte în care s-a produs coliziunea.