Actualitate
Preşedintele Iohannis a fost internat şi operat la umărul drept
Preşedintele Klaus Iohannis a fost internat marţi la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central "Dr. Carol Davila" şi operat la nivelul umărului drept, informează Administraţia Prezidenţială.
Redăm comunicatul oficial al Administraţiei Prezidenţiale:
"Starea de sănătate a Preşedintelui României, domnul Klaus Iohannis
Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a fost internat marţi, 26 aprilie a.c., la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central "Dr. Carol Davila" şi operat la nivelul umărului drept.
Intervenţia chirurgicală a decurs în condiţii optime, cu respectarea tuturor procedurilor.
Starea de sănătate a Preşedintelui României este foarte bună, fiind apt din punct de vedere medical pentru îndeplinirea atribuţiilor funcţiei."