monitorulcj.ro Menu
Actualitate

PS Florentin Crihălmeanu, apel la milostivire faţă de refugiaţi: „Noi trebuie să fim milostivi” - VIDEO

Episcopul Eparhiei greco-catolice de Cluj-Gherla, PS Florentin Crihălmeanu, face un apel cu ocazia sărbătorilor Pascale la milostivire faţă de refugiaţi „mai înainte de a le spune nu sau de a-i refuza”, însă cu discernământ.

În Pastorala din acest an episcopul Eparhiei greco-catolice de Cluj-Gherla, PS Florentin Crihălmeanu, a vorbit despre pilda fiului risipitor. Acesta le transmite credincioşilor să fie milostivi şi le urează sărbători fericite.

„Să-i mulţumim lui Dumnezeu pentru acest fiu risipitor al său care s-a întors acasă nu cu o oaie rătăcită pe umeri, ci purtând în mâinile rănite de semnul cuielor pe toţi fiii risipitori în casa tatălui. Să-i mulţumim bunului Dumnezeu pentru acest mare dar al iertării Sale milostive şi să ne reamintim că în orice dificultate am fi în viaţa noastră avem un Tată milostiv, un tată care ne iubeşte ca o mamă. Avem şi o maică a milostivirii, pe Sfânta Fecioară Maria, şi nu suntem niciodată singuri. Iubiţi credincioşi vă doresc sărbători cu bucurie, cu sufelete pline de iubire milostivă pentru a primi iertarea Tatălui şi a oferi iertarea fraţilor cu sfânta îmbrăţişare a paştilor Învierii Domnului”, a spus PS Florentin Crihălmeanu.


PS Florentin Crihălmeanu spune că trebuie să fim milostivi faţă de „fraţii” din Ucraina, Siria, Irak, în special din ţările de unde a apărut această „hemoragie” de refugiaţi, faţă de care „noi trebuie să fim milostivi”. Toate acestea, însă, trebuie făcute cu discernământ.

„Spre deosebire de pilda samariteanului milostiv unde este un străin care se apropie de rănit aici tatăl este cel milostiv faţă de fiii săi. Şi tatăl acela este milostiv şi faţă de noi. Asta trebuie să înţelegem. El este cel care ne invită la milostivire faţă de fraţii noştri. De aici putem pleca pe această pistă  care ne invită la realitatea dură de astăzi: milostivirea şi faţă de fraţii din Ucraina, Siria, Irak din ţările de unde a apărut această hemoragie de refugiaţi şi faţă de care noi trebuie să fim milostivi. Aceasta este atitudinea creştinului în general. Cum se aplică milostivirea? Cu discernământ. Aici nu trebuie lăsată înţelepciunea umană. Dar atenţie ce spunea sfântul părinte Vultur: «Dreptatea este primul pas. Al doilea, şi superior lui, este milostivirea». Fiul cel mic a trebuit să se întoarcă singur pe drum – era drept. A trebuit să-şi recunoască păcatele – era drept. Atunci tatăl l-a primit, l-a îmbrăţişat şi l-a dus în casă. La fel cu fiul cel mare: tot ce spune el e drept, dar este numai primul pas. Al doilea trebuie să vină în casă. Ne putem gândi la fraţii noştri plecaţi, întorşi sau rămaşi. Ne putem gândi şi la fraţii noştri îndepărtaţi de alte religii care vor să intre în comuniunea pe care noi le-o putem oferi aici şi cred că noi în primul rând trebuie să ne gândim la toate darurile pe care le-am primit mai înainte de a le spune nu sau de a-i refuza. Toate însă cu discernământ”, a spus marţi, Florentin Crihălmeanu, într-o conferinţă de presă.


Florentin Crihălmeanu mai spune că trebuie să arătăm că milostivirea există şi o manifestăm prin gesturi concrete.

„Papa când a fost la Lesbos nu s-a mulţumit numai să le strângă mâinile acestor persoane să apară la televiziuni ce mare gest şi ecumenic a făcut. Nu. A spus aceste persoane vin cu noi şi vor locui în Vatican. Ei bine, ceilalţi, nu dăm nume, şi politicieni şi reprezentanţi ai diferitelor religii şi confesiuni nu au făcut aşa ceva. Avea curajul de a spune voi veţi locui aici în statul Vatican. Avem nevoie de gesturi concrete. Avem nevoie nu atât de mult de opoziţie sau neopoziţie. Să facem ceva concret. Să arătăm că milostivirea există şi o manifestăm”, a concluzionat PS Florentin Crihălmeanu.


PS Florentin Crihălmeanu respinge teoria conform căreia o religie vrea să intre în Europa pe uşa din dos şi spune că trebuie să fim prudenţi.