monitorulcj.ro Menu
Actualitate

UMF Cluj, obligată să plătească daune morale unei studente din Irlanda

Sursa foto: www.facebook.com

Universitatea de Medicină şi Farmacie "Iuliu Haţieganu” din Cluj este obligată de instanţă să plătească daune morale de 1.500 de euro unei studente din Irlanda, după ce aceasta a fost exmatriculată deşi, iniţial, fusese declarată admisă şi a urmat 3 luni cursurile Facultăţii de Medicină Dentară.

Avocatul studentei Yasmine Dakik, Mihai Pop, a declarat că a solicitat acordarea de daune morale, invocând stresul şi tensiunile create de situaţia neplăcută în care a fost implicată clienta sa.

"Magistraţii clujeni au obligat UMF Cluj-Napoca să plătească daune morale de 1.500 de euro unei studente din Irlanda, Yasmine Dakik, care fusese iniţial, în 2013, admisă la Facultatea de Medicină Dentară şi a urmat trei luni cursurile, după care a fost exmatriculată pe motiv că notele obţinute la liceul urmat în Irlanda nu sunt destul de bune pentru UMF. De asemenea, universitatea a fost obligată să îi restituie clientei mele şi taxa de şcolarizare de 5.000 de euro. Am solicitat acordarea de daune morale pe ideea de stres, de tensiuni create, de situaţia neplăcută în care a fost implicată clienta mea”, a spus Pop.


Acesta a explicat că Yasmine Dakik şi-a depus dosarul de admitere la UMF Cluj-Napoca în 2013 pentru anul universitar 2013-2014 şi a achitat taxa de studii pentru primul an, în valoare de 5.000 de euro.

"Toată procedura de înscriere s-a derulat normal, a semnat un contract de studii, i s-a eliberat un carnet de student, ca student înmatriculat definitiv, cu viza Ministerului Educaţiei, a urmat trei luni cursurile din octombrie până în decembrie 2013. A fost obligată să facă nişte investiţii în suportul de curs, cărţi. În perioada sărbătorilor de iarnă, la sfârşitul anului 2013, a fost anunţată de cei de la UMF că există o problemă cu dosarul său de înscriere. Iar în ianuarie 2014, când trebuia să se prezinte în sesiunea de iarnă, a fost chemată la secretariat să semneze o hârtie prin care acceptă să fie exmatriculată fără returnarea taxei de şcolarizare şi s-a insinuat că ar fi vina ei că nu a fost acceptată”, a precizat Pop.


Potrivit acestuia, în acea perioadă au existat tensiuni, iar reprezentanţii UMF au insistat ca studenta să semneze actul prin care era exmatriculată.

"Nu i s-a permis să se prezinte la examen şi a fost scoasă din sala de examen, de faţă cu toţi colegii. Cei de la UMF au precizat că după trei luni au primit de la Ministerul Educaţiei un răspuns potrivit căruia notele de înscriere la facultate a clientei mele nu sunt destul de bune pentru a fi acceptată, însă aveau obligaţia de a verifica acest lucru înainte să trimită dosarul la minister şi să îşi dea seama dacă acea persoană se încadrează sau nu în cerinţele universităţii. Dar cei de la UMF nu au făcut acele verificări prealabile, i-au acceptat dosarul şi i-au încasat banii, taxa de şcolarizare, asta a fost cel mai dureros”, a mai spus avocatul clujean.


Potrivit acestuia, când s-a înscris la UMF Cluj-Napoca, Yasmine Dakik era acceptată la mai multe universităţi din Ungaria şi Germania, dar ea a optat să studieze în România.

"A pierdut un an din viaţă din cauza celor de la UMF, care sunt de vină în acest caz. Nu mi se pare normal să nu fie cineva tras la răspundere, o persoană din cadrul UMF, care a procesat dosarul de admitere a clientei mele”, a mai spus Mihai Pop.


Studenta din Irlanda a părăsit UMF Cluj-Napoca, dar a dat universitatea în judecată, iar la sfârşitul lunii martie 2016 Tribunalul Cluj a emis o sentinţă definitivă în acest caz. Yasmine Dakik studiază, în prezent, medicina dentară la o universitate din Ungaria.

Reprezentanţii UMF Cluj-Napoca au declarat că universitatea va respecta întocmai decizia instanţei, fără să ofere alte detalii legate de acest caz.