monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Patru inspectori ANAF sunt urmăriţi penal în dosarul lui Florian Walter

Patru inspectori din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) au fost puşi sub urmărire penală, pentru abuz în serviciu şi fals intelectual, în dosarul omului de afaceri Florian Walter, au declarat surse judiciare pentru MEDIAFAX.

Patru inspectori din cadrul ANAF au calitate de suspecţi în dosarul de la DNA în care omul de afaceri Florian Walter este acuzat de evaziune fiscală şi spălare de bani în legătură cu activitatea societăţii Romprest, susţin surse judiciare.

Potrivit acestora, inspectorii ANAF au fost puşi sub urmărire penală pentru presupuse fapte de abuz în serviciu şi fals intelectual. Cătălin Cercel, Iulian Dinuţ ( inspectori antifraudă la Direcţia de Control Fiscal, potrivit datelor publicate de ANAF), Alexandru Bălan şi Gheorghe Dorel Ioja (angajaţi ai Direcţiei Operaţiuni Intracomunitare, potrivit datelor publicate de ANAF ) au făcut parte din echipele de control trimise la societatea Romprest şi la firme partenere pe parcursul anului 2014, declară surse judiciare.


Conform acestora, există, printre altele, suspiciuni că inspectorii au trecut date nereale în actele de control. Potrivit surselor citate, unul dintre ei ar fi recunoscut, parţial, presupusele fapte în faţa procurorilor anticorupţie.

În luna mai a anului 2015, atunci când a fost anunţată ancheta la societatea Romprest, ANAF susţinea, printr-un comunicat de presă, că "ROMPREST SERVICE SA a făcut obiectul verificărilor derulate de către Direcţia generală antifraudă fiscală, în perioada 20.08- 11.12.2014, concretizate în 16 acţiuni de verificare ce au avut ca obiectiv modul în care sunt respectate prevederile legislaţiei fiscale şi contabile de către societate raportat la relaţiile comerciale desfăşurate cu societăţile LA TEAM LINE SOLUTIONS SRL, ROMCONCORD TEHNIC SERVICE SRL si EURO GRUP SRL in anii 2012 – 2014, respectiv lanţurile comerciale TANASESCU FARM SRL- CORESIO EUROINVEST SRL- JIF SRL- EURO GRUP SRL- COMPANIA ROMPREST SERVICE SA şi TANASESCU FARM SRL- CORESIO EUROINVEST SRL- BRYANA EURO INVEST SRL- EURO GRUP SRL."


Rezultatele controalelor făcute de FISC au stat atunci la baza dosarului penal instrumentat de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Ploieşti, anchetă din care a fost disjunsă şi trimisă la DNA - structura centrală partea care îl inscrimina pe omul de afaceri Florian Walter, acţionarul majoritar al Romprest.

Dosarul de la DIICOT Ploieşti a fost trimis în judecată în iunie 2015, cu 18 persoane în calitate de inculpaţi. În cazul lui Florian Walter şi a celor patru inspectori ANAF ancheta este încă în faza de cercetări la DNA. Potrivit surselor judiciare, în dosarul de la DNA se aşteaptă acum rezultatele la o expertiză financiar-contabilă dispusă de procurorul de caz.