monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Primul zbor LOT de la Cluj-Napoca spre Varşovia - GALERIE FOTO

Prima aeronavă Bombardier Q400 a companiei aeriene poloneze LOT a decolat din Cluj Napoca către Varşovia. Din acest moment, transportatorul aerian polonez va opera 4 zboruri săptămânale şi va oferi pasagerilor o reţea extinsă de conexiuni convenabile către zeci de destinaţii din Polonia, Europa, America de Nord şi Asia.

LOT oferă o alternativă de a călători prin intermediul hub-urilor gigantice şi aglomerate din Europa de Vest, care au fost până în prezent singura alegere pentru pasagerii care îşi încep călătoria în Cluj-Napoca.

"Am realizat că acum 85 ani în urmă compania LOT şi-a deschis primul zbor. A fost către Bucureşti. După 85 de ani LOT îşi deschide o altă destinaţie. Asta arată cât de puternice sunt relaţiile româno poloneze. Sunt convins de potenţialul pe care Clujul îl are. Pe de altă parte, locuitorii din Cluj şi din zonă vor avea o legătură cu Varşovia şi alte locuri", a declarat ambasadorul Poloniei în România, Marcin Wilczek.


De la sfârşitul lunii martie, LOT va opera nu mai puţin de 4 zboruri pe săptămână. În conformitate cu programul de zbor convenabil, această ofertă va facilita accesul pasagerilor care călătoresc din Cluj-Napoca la reţeaua mondială de rute, inclusiv la toate destinaţiile importante din Europa, precum şi alte destinaţii din America de Nord şi Asia.

"Aeroportul se bucură să lanseze miercuri, 30 martie, zborul direct al LOT care leagă Cluj-Napoca de Varşovia, un hub important din Europa centrală şi de est. Acest nou serviciu aerian face parte din strategia noastră de a oferi pasagerilor legături cu importante hub-uri europene prin care să poată fi accesate cu uşurinţă cât mai multe destinaţii din întreaga lume, la preţuri accesibile. Ne dorim ca parteneriatul  cu compania LOT să fie cât mai îndelungat", a declarat directorul Aeroportului Internaţional Avram Iancu Cluj, David Ciceo.


În zilele de luni şi sâmbătă zborurile către Varşovia vor fi operate de la ora 13:50, în zilele de miercuri şi vineri de la 17:25.  Zborurile operate după-amiază oferă pasagerilor accesul la o multitudine de zboruri interne în Polonia şi europene, cum ar fi Cracovia, Gdansk, Riga, Amsterdam, Londra sau Bruxelles şi multe altele.

"Suntem mândri să aducem cea mai bună conectivitate unuia dintre cele mai importante oraşe din România . Cluj-Napoca este o destinaţie foarte importantă în ceea ce priveşte traficul de afaceri. Pe de altă parte, este, de asemenea, o destinaţie turistică în creştere fiind din ce în ce mai cunoscută printre mulţi turişti din Polonia şi din alte ţări europene. Părearea mea este că serviciul nostru va ajuta la o descoperire îmbunătăţită a oraşului Cluj-Napoca şi a regiunii Transilvaniei. Serviciul nostru oferă pasagerilor care călătoresc din Cluj-Napoca acces la întreaga noastră reţea europeană, precum şi conexiuni scurte spre America de Nord şi Asia. Noi credem că în curând vom deveni o companie aeriană de referinţă pentru cei ce călătoresc la New York, Toronto sau Chicago", a spus directorul de comunicare al companiei LOT, Adrian Kubicki.


"Zborurile spre capitala Poloniei, Varşovia, care debutează de pe Aeroportul Internaţiona Avram Iancu Cluj, sunt un bun prilej de a reanaliza avantajele existenţei unor legături aeriene regulate, directe sau de conexiune între Transilvania şi întreaga Polonie, dar şi spre destinaţii din Europa, America de Nord sau Asia. Consiliul Judeţean Cluj doreşte mult succes companiei LOT şi recomandă publicului călător să aleagă cu încredere toate destinaţiile pe care le oferă această companie aeriană", a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Marius Mînzat.