Actualitate
STUDIU INS: Femeile trăiesc cu aproape şapte ani mai mult decât bărbaţii
Femeile trăiesc cu aproape şapte ani mai mult decât bărbaţii şi continuă să reprezinte 51,1 la sută din populaţie, la 1 ianuarie 2015, informează Institutul Naţional de Statistică (INS).
Populaţia rezidentă a României la 1 ianuarie 2015 a fost de 19.870.600 de locuitori, dintre care 10.163.600 erau femei (51,1%) din totalul populaţiei rezidente, arată INS.
Potrivit studiului, "în mediul urban, ponderea femeilor din ţara noastră este mai pronunţată decât în cel rural, 5.582.900 locuiesc la oraş (52,2%) din totalul populaţiei urbane iar în mediul rural, ponderea populaţiei feminine este de 49,9%."
Vârsta medie a populaţiei rezidente a fost la 1 ianuarie 2015 de 43,6 ani, "populaţia feminină este mai “îmbătrânită” decât cea masculină cu 3,1 ani", vârsta medie feminină fiind de 45,1 ani, iar cea masculină de 42,0 ani", mai transmite INS.
Potrvit datelor statistice, cele mai mari rate de fertilitate feminină (născuţi-vii la 1000 femei) s-au înregistrat în judeţele Suceava (53,0‰), Vaslui (50,8‰) şi Bistriţa-Năsăud (50,5‰), iar cele mai scăzute în Gorj (31,8‰) şi Brăila (35,2‰). Fertilitatea feminină la nivel de ţară a fost de 41,3 copii născuţi vii la 1000 de femei.
În anul 2014 numărul de născuţi-vii (cu reşedinţa obişnuită în România) a fost de 193.103 copii, rezultând o rată a natalităţii de 9,7 născuţi vii la 1000 de locuitori.
De asemenea tendinţa din anii anteriori s-a păstrat, născându-se mai mulţi băieţi decât fete, cu un raport de masculinitate de 105,9 băieţi la 100 fete (în 2014).
În anul 2014 vârsta medie a mamei la naştere (28,2 ani) şi la prima naştere (26,8 ani) a fost în uşoară creştere faţă de anul precedent (28,0 ani şi respectiv 26,4 ani), menţinându-se tendinţa de amânare a naşterii, iar femeile din mediul rural au continuat să nască la o vârstă mai tânără (26,8 ani) comparativ cu cele din urban (29,3 ani).
Potrivit INS şi în anul 2014, "continuă tendinţa de creştere a ponderii născuţilor-vii de către femeile cu pregătire superioară (29,2%), născuţii-vii de către mamele cu pregătire gimnazială, profesională şi liceală deţin un procent de 50,8%".
Deşi ponderea copiilor născuţi de către mame casnice (41,8%) se situează la un nivel destul de ridicat, se constată o scădere comparativ cu anii anteriori. Un procent de 47,3% născuţi-vii au avut mame salariate. În mediul rural 60,7% din numărul născuţilor-vii au avut, în anul 2014, mame casnice (26,1% în mediul urban).
Confrom studiului, "România se situează printre ţările cu o nupţialitate mai ridicată decât media europeană, dacă avem în vedere că rata nupţialităţii în UE-28 a fost în anul 2011 (ultimul an pentru care sunt disponibile datele la nivel european) de 4,2‰".
Vârsta medie la căsătorie cunoaşte o tendinţă de creştere, ajungând în 2014 la 29,0 ani la femei şi 32,3 ani la bărbaţi. Vârsta medie la prima căsătorie a crescut, de asemenea, în anul 2014, confirmând astfel tendinţa de amânare a încheierii primei căsătorii. Vârsta medie la prima căsătorie a fost de 27,3 ani la femei şi 30,4 ani la bărbaţi, se mai arată în comunicat.