Actualitate
Senatorii jurişti au avizat pozitiv cererea DNA în cazul lui Oprea
Comisia juridică a Senatului a avizat pozitiv marţi cererile DNA în cazurile senatorilor Gabriel Oprea şi Doina Tudor. Senatorul Gabriel Oprea a susţinut în faţa Comisiei juridice a Senatului, că maşina cumpărată de DIPI în timpul mandatului său a fost achiziţionată legal, pentru că viaţa sa ar fi fost în pericol.
''Am spus colegilor de la Comisia juridică că în timpul mandatului meu de vicepremier şi ministru de interne nu s-a cumpărat o maşină, ci 5000 de maşini, toate achiziţionate legal prin direcţiile de specialitate. M-am bătut pentru drepturile şi dotările ministerului de Interne, pentru drepturile poliţiştilor, jandarmilor şi aşa mai departe'', a declarat la ieşirea din Comisia juridică a Senatului Gabriel Oprea.
El a spus că, iniţial, ca ministru de Interne, avea protecţie din partea SPP.
''Ca ministru de Interne aveam protecţie de la SPP şi o maşină luată în comodat de la altă instituţie, care se mai şi strica din când în când. S-a reînfiinţat în cadrul DIPI o subunitate, se numeşte Aqvila, care a plecat de la zero. În acest context şi într-un context în care veţi vedea că cei de acolo spun: cu multe vulnerabilităţi, riscuri la adresa vieţii conducerii MI, inclusiv a mea personală, s-a achizionat în mod legal, de către DIPI un autovehicul'', a adăugat fostul ministru de Interne.
Gabriel Oprea a spus că în şedinţa de plen de miercuri va prezenta mai multe amănunte.
El a mai spus că niciodată nu a cerut lucrurile de care este acuzat, iar biroul ministrului de Interne nu a fost refăcut în timpul mandatului său.
Înainte de a intra în lift, Oprea a fost întrebat dacă avea jacuzzi la minister. ''Nu mă întrebaţi pe mine, ca ministru'', a spus el, în timp ce uşile liftului se închideau.
În ceea ce o priveşte pe Doina Tudor, în favoarea reţinerii şi arestării sale s-au pronunţat nouă senatori, existând un singur vot ''împotrivă'' şi o abţinere.