monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Tiberiu Nițu și-a înaintat demisia din funcția de procuror general

Sursa foto jurnalul.ro

Tiberiu Nițu și-a anunțat marți demisia din funcția de procuror general al României.

"Cu toate că Raportul MCV validează rezultatele activității mele în fruntea Ministerului Public, la fel și datele din bilanț care vor fi făcute publice în cursul lunii martie, în condițiile în care numele meu și funcția pe care o reprezint sunt asociate în mod artificial cu o situație de natură să aibă consecințe asupra imaginii instituției pe care o conduc, am decis — ca un gest de responsabilitate și onoare — să îmi depun demisia din funcția de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție", precizează Nițu într-un comunicat transmis presei.

El arată că săptămâna trecută a fost marcată de două evenimente importante din punct de vedere al activității Ministerului Public: publicarea Raportului MCV și lansarea în spațiul public de către unele instituții media a unor afirmații referitoare la o presupusă încălcare a legii în calitatea sa de procuror general.


"Cu referire la cel de-al doilea eveniment, constând în lansarea în spațiul public de către unele instituții media a unor afirmații referitoare la o presupusă încălcare a legii de către mine, respectiv 'folosirea coloanei oficiale fără drept', doresc să precizez câteva lucruri și să le reiterez pe cele deja exprimate în cursul lunilor octombrie — decembrie 2015: nu am solicitat și nu am beneficiat de coloană oficială în sensul în care această noțiune este definită prin lege; mi s-a asigurat un dispozitiv de însoțire și protecție; stabilirea unui anumit nivel de protecție pentru diverse categorii de demnitari și punerea în practică a măsurilor de protecție sunt atributul instituțiilor specializate ale statului și nu al beneficiarului protecției; măsurile de protecție asigurate procurorului general al României de către instituțiile specializate ale statului sunt proporționale cu riscurile potențiale la care acesta este expus în exercitarea anumitor atribuții de serviciu, astfel cum acestea sunt prevăzute de legislația în vigoare; în întreaga mea carieră de magistrat, precum și în funcția de procuror general, am fost permanent preocupat de respectarea legii și a normelor deontologice", declară Tiberiu Nițu.

Nițu susține că Raportul MCV consemnează rezultatele bune pe care le-a avut în funcția de procuror general.


"După cum unii dintre dumneavoastră deja au observat, activitatea Ministerului Public și a procurorului general a fost consemnată într-o manieră mai mult decât apreciativă în Raportul de țară, care a subliniat eforturile depuse de procurori pentru îndeplinirea obligațiilor asumate. Nu voi insista asupra referirilor din Raportul politic, care a fost deja mediatizat și nici asupra cifrelor și indicatorilor de performanță — pe care îi veți regăsi și în Raportul de bilanț pentru anul 2015, ci voi menționa doar câteva dintre aprecierile din Raportul tehnic, mai puțin cunoscut pentru opinia publică, dar care este un instrument de lucru pentru practicieni", mai afirmă Tiberiu Nițu.

Astfel, spune el, Raportul tehnic arată că procurorul general a făcut din combaterea corupției o prioritate a activității sale, iar în anul 2015 Ministerul Public a instrumentat un număr mare de cazuri de mică corupție, fiind trimiși în instanță 903 inculpați, care acoperă un spectru larg de domenii, inclusiv educație, sănătate, poliție, administrația publică locală și centrală.


"Am fost bucuroși să constatăm că Raportul a apreciat faptul că Serviciul de îndrumare și control din subordinea procurorului general face o analiză a tipologiei acestor cazuri de corupție, pentru a stabili prioritățile în cadrul activităților de urmărire penală și a oferi îndrumări în materie de evaluare a riscurilor. Totodată, referindu-se la problema reorganizării parchetelor — temă legată indisolubil de situația resurselor umane și a volumului de muncă — problemă prezentă în toate documentele MCV, Raportul din acest an menționează propunerea pe care am făcut-o în acest sens — respectiv regruparea procurorilor la nivelul tribunalului și închiderea parchetelor la nivelul instanței de prim grad de jurisdicție — invocând și finalizarea studiului de impact care a făcut obiectul unor consultări cu sistemul. Această măsură, precum și propria poliție judiciară, în subordinea procurorului, sunt soluțiile pe care le considerăm necesare și de natură să rezolve principalele probleme ale Ministerului Public", mai spune Tiberiu Nițu.

Demisia procurorului general vine după ce numele său a fost implicat în scandalul legat de folosirea coloanei oficiale. În dosarul deschis de DNA pe numele lui Gabriel Oprea, fost viceprim-ministru pentru Securitate Națională și ministru al Afacerilor Interne, se arată că procurorul general ar fi beneficiat în mod nelegal de coloană oficială. Potrivit unor surse judiciare, Tiberiu Nițu ar fi beneficiat de aproximativ 700 de deplasări însoțit de coloana oficială, din aprilie 2014 până în octombrie — noiembrie 2015.