Trăind printre caricaturi: „Oamenii au tendința de a cere de la artist lucruri gratuite”

Este ianuarie 2016, iar creionul se lasă sacrificat pe coala albă de hârtie condus fiind de o mână iscusită. Suntem în Cluj-Napoca, iar în fața noastră o pereche de ochi mari, albaștri și o barbă ușor nearanjată trădează lupta care se duce în interiorul unui artist.

“Aveam nevoie de bani. Eram un copil sărac...”

Are 26 de ani și se mândrește cu performanța de a fi liderul celei mai bune echipe de caricaturiști din România. Are patru oameni care sunt  permanent la muncă, însă la nevoie grupul ajunge până la zece caricaturiști. Au fost chemați la mai toate marile evenimente din ultimii ani. Untold Festival, TiFF, Electric Castel sau Festivalul de Jazz de la Gărâna sunt doar câteva din numele sonore cu care au lucrat. Comenzile pentru caricaturi vin și din țară,  așa că anul acesta își dorește să deschidă o filială și în capitală.

A mai fost în București, prima dată acum patru ani, după cum povestește: „Aveam nevoie de bani. Eram un copil sărac. Eram student la Cluj, venit și eu din alte părți ca toata lumea. La un moment dat lucram la un stand de cărți și am propus organizatorilor să îmi deschid un stand de caricaturi acolo. Ei au acceptat și așa am mers eu prima dată la București. Am stat trei săptămâni acolo, unde am împărțit patul cu un alt student. Știam unde o să dorm doar în noaptea respectivă, aveam o valiză la mine și 30 de lei în buzunar, atâta tot. După trei săptămâni m-am întors acasă cu o sumă bună de bani. Dincolo de asta, m-am întors cu un vis care după patru ani a devenit «Caricaturi la cornet». Probabil cel mai mare brand de caricaturiști din țară”, povesteşte tânărul.

„Părinții mei apreciază ce am ajuns”

Ioan De Moisa a luat contact cu primele crâmpeie din artă la Satu-Mare, orașul natal, unde a terminat liceul de artă. A venit la Cluj unde a absolvit facultatea, iar apoi masterul în pictură.

Un noncomformist prin definiție, Ioan spune că a făcut în viață mai tot ce a vrut. Nu a acceptat să se supună ideilor părinților sau celor impuse de societate și i-a ieșit. Nu s-a ferit niciodată de asumarea riscurilor, iar caricatura, potrivit lui, reprezintă și ea un risc: „Cumva o persoana care vine și cere o caricatură se pune parcă pe masa unui chirurg. Tu iei foaia albă în mână și cu ce știi despre el, ce ai de la el (o fotografie de exemplu), sau privindu-l încerci să îl creezi de la A la Z. La final îi arăți ce ai făcut și astepți reacția. E un risc până la urmă”, povesteşte Ioan.

Probabil cea mai mare problemă a celor ca el este incapacitatea celor mai mulți de a înțelege că și arta necesită plătită. Recunoaște singur: “Oamenii au tendința de a cere de la artist lucruri gratuite. De parcă tu nu ai avea de cumpărat pâine, de plătit chirii”, spune tânărul.

„Eu nu sunt Charlie”

Deși susține libertatea de exprimare și talentul artistic exercitat nemărginit, are și valori morale sănătoase, dând dovadă de un echilibru la care puțini tineri cu avântul său ajung în așa puțin timp.

„Cred în dreptul de exprimare, dar înainte de toate trebuie să vorbească bunul simț, demnitatea și respectul față de celălalt. Libertatea ta se termină unde începe a celuilalt. Adevărata libertate nu e mereu sa faci ce vrei, ci să faci și ce trebuie. De asta nu sunt în total de acord cu ei. Normal, îi apreciez pentru ce fac, jos pălaria sunt foarte buni! Însă libertatea prost înțeleasă i-a costat viețile când putea să nu se ajungă aici. Eu nu sunt Charlie!”, mai spune Ioan.

Pentru că primele caricaturi cu care fiecare dintre noi a luat contact la un moment dat au fost caricaturile publicate în ziarele vremii, Ioan subliniază cu regret și faptul că, din acest punct de vedere, societatea românească actuală este într-o ușoară cădere liberă: „Presa satirizează politicul. Iar cei care scriu despre politic nu mai au aceeași sinceritate. Nu au sinceritatea pe care a avut-o Charlie Hebdo. Nu își asumă riscuri reale. În România este greu să găsești jurnaliști care să își asume riscuri mari”, este de părere caricaturistul.

„Ai mereu de ales dacă vrei o viață incredibilă sau una meschină și normală”

Pentru Ioan De Moisa caricaturistul perfect este acel om sensibil și onest, dispus spre a vedea lucrurile pozitive. Abia mai apoi intră în calcul talentul artistic. Deși arta este cea care îi dă pacea interioară, printre ingredientele pentru rețeta succesului trebuie să fie și un spirit antreprenorial foarte dezvoltat.

„Poti trăi din artă, dar e foarte important antreprenoriatul din spate. Poţi trăi și din vândutul de pietre pe stradă. Bineînțeles, dincolo de firea mea energică, pe mine nevoia de bani m-a împins, dar dincolo de treaba asta contează foarte mult răspunsul oamenilor. Mult mai important decât banii sunt experiența de viață și relațiile cu oamenii. Toate astea te formează. Banii sunt doar o consecință, pe lângă multe altele”, este de părere Ioan.

Deși poate oricând să fie dat ca exemplu pentru încăpățânarea cu care și-a urmat visul, Ioan nu se consideră o persoană care ar trebui să dea sfaturi. Iar pentru cei care sunt acum în punctul în care era el acum patru ani are doar o încurajare: „Nu îmi permit să dau sfaturi, dar eu cred că trebuie să știi ce vrei. Nu ai voie să te plângi. Trebuie să investești în tine și să faci ce îți place cu tot sufletul. Nu există nu pot. Există oameni care au fost pe lună, care au făcut avioane și au schimbat lumea, iar tu nu se poate să mori de foame. Ai mereu de ales dacă vrei o viață incredibilă sau una meschină și normală.”

Ioan a ales varianta unei vieți incredibile și, prin muncă, și-o clădește încă. Visul lui prinde viață iar și iar printre coli de hârtie, creioane și șevalete, printre colegii care îi sunt, mai mult sau mai puțin, familie. O familie de caricaturiști care caricaturizează.