Actualitate
Cum şi-a sărbătorit Florin Piersic ziua de naştere
Sute de persoane au asistat miercuri seară la spectacolul aniversar „Nu-ntreba câți ani am”, dedicat actorului Florin Piersic la împlinirea vârstei de 80 de ani.
Actorul a împărțit de pe scenă din florile primite de la președintele Klaus Iohannis și de la premierul Dacian Cioloș.
Spectacolul a debutat cu un recital oferit de Florin Piersic din „Peer Gynt” (n. red. — teatru în versuri, în cinci acte, de Henrik Ibsen) care a fost rolul său de susținere a examenului de licență și despre care a spus că îi este foarte drag deoarece consideră că viața sa se aseamănă cu cea a personajului. În timpul recitalului, Florin Piersic a fost acompaniat de orchestra Operei Naționale Române din Cluj-Napoca.
Pentru a doua parte a evenimentului, actorul a oferit un spectacol creat special de el pentru această zi, pentru care a ales poezii, epigrame sau cântece prin care a evocat amintirea multora dintre artiștii României care i-au fost prieteni. Publicul nu a fost, însă, lipsit nici de tradiționalele glume și de umorul specific lui Florin Piersic, dar și de evocările unor momente din viața sa de actor de teatru și film.
Klaus Iohannis i-a conferit lui Florin Piersic ordinul Steaua României în grad de Ofiţer, pe care actorul îl va primi personal la București, în 1 februarie.
„Ce să fac eu cu atâtea flori, nu trimite niciunul niciun plic...”, a comentat cu umor Piersic, care apoi a început să împartă publicului din florile primite.
Într-unul din coșuri, actorul a găsit, pe lângă flori și o sticlă de vin, și câțiva castraveți, pe care i-a împărțit, spre deliciul publicului, bărbaților din sală, nu fără a însoți acest gest de comentarii picante.
Un alt moment special din cadrul spectacolului a fost cel în care mitropolitul Clujului, IPS Andrei, a urcat pe scenă și i-a urat lui Florin Piersic la mulți ani. Actorul l-a sărutat pe frunte pe mitropolit, care a împlinit și el 67 de ani în urmă cu câteva zile.
Piersic a mai primit un album din partea mitropolitului Clujului, dar și un portret realizat de caricaturistul Ștefan Popa Popas și o diplomă de excelență din partea Ministerului Culturii.
„Vă invit să veniți la mine acasă, 250 de diplome din acestea am....ce să fac cu ele?”, a oftat actorul, care a amintit de marii actori cu care a fost coleg de generație și care astăzi sunt morți.
Spectacolul a durat mai mult de patru ore și s-a încheiat cu un foc de artificii, pe care cei aproape o mie de spectatori l-au privit din fața clădirii teatrului.