monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Câţi străini au fost în 2015 în Cluj?

Serviciul pentru Imigrări al judeţului a verificat câţi străini au trecut Clujul în anul 2015.

La sfârşitul anului trecut, în evidenţele serviciului pentru Imigrări al judeţului Cluj se aflau înregistraţi 6758 cetăţeni non-UE şi cetăţeni ai statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi Confederaţiei Elveţiene, proveniţi din 108 ţări ale lumii, comparativ cu anul 2014 când în evidenţă erau înregistraţi un număr de 6171 cetăţeni străini.  Cei mai mulţi provin din state precum: Franţa (1098), Italia (758), Germania (534), R.Moldova (454) sau Ungaria (292).

Pentru combaterea şederii ilegale şi a muncii nedeclarate a cetăţenilor străini au fost prinşi cu şedere ilegală 105 cetăţeni străini. Dintre aceştia 60 au fost puşi în legalitate, 27 au fost îndepărtaţi de pe teritoriul României (dintre care 6 cu escortă), iar 18 persoane au solicitat o formă de protecţie internaţională în ţara noastră şi au fost însoţiţi la Centrul de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanţii de Azil Şomcuta Mare pentru procesarea cererilor.


Persoanele prinse în situaţii ilegale au fost sancţionate contravenţional cu avertismente sau amenzi, valoarea acestora fiind de 69.700 lei. În 13 cazuri s-a dispus măsura interzicerii intrării în România pentru perioade cuprinse între 3 luni şi 5 ani.

În ceea ce priveşte admisia în România au fost depuse 142 de invitaţii, dintre care 121 au fost admise, iar 21 cereri au fost respinse. De asemenea au fost înregistrate şi aprobate 21 cereri pentru reîntregirea familiei.


În anul 2015 au fost primite 72 de cereri pentru emiterea de avize de muncă pentru lucrători angajaţi sau detaşaţi. Din totalul cererilor depuse, 64 au fost aprobate şi au fost emise avize de muncă, iar 8 au fost respinse.