monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Adio, minerit la Roşia Montană! Localitatea e PROTEJATĂ prin LEGE

Localitatea Roşia Montană, pe o rază de 2 kilometri, a fost clasată ca sit în categoria A, în noua Listă a Monumentelor Istorice, a anunţat sâmbătă ministrul Culturii, Vlad Alexandrescu, pe pagina sa de Facebook.

„Noua zonă de protecţie a sitului arheologic de la Roşia Montană, în urma clasării întregii localităţii Roşia Montană pe o rază de 2 km ca sit în categoria A”, este anunţul făcut de ministrul Alexandrescu pe pagina sa de Facebok, care este însoţit şi de o hartă a ariei.

În urmă cu o săptămână, Vlad Alexandrescu l-a asigurat pe istoricul Ioan Piso că situaţia sitului de la Roşia Montană se află în atenţia sa din momentul în care a preluat conducerea ministerului şi a menţionat că experienţa istoricului în această problemă va fi de un mare ajutor pentru a găsi cele mai bune soluţii de protejare a patrimoniului din această localitate.


„Doresc să vă spun că la data de 30 decembrie 2015 am semnat ordinul de ministru de publicare a noii Liste a Monumentelor Istorice 2015, ce urmează să apară în Monitorul Oficial, prin care întreaga localitate Roşia Montană pe o rază de 2 kilometri este clasată ca sit în categoria A”, a mai scris ministrul pe pagina sa de Facebook.

Vlad Alexandrescu a anunţat în presă, la începutul acestei săptămâni, că Ministerul Culturii a sesizat Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) cu privire la Roşia Montană şi la alte monumente, sesizând mai multe nereguli.


Interes major pentru minerit

Numele de Roșia Montană a devenit arhi-cunoscut după ce o companie româno-canadiană, Roșia Montană Gold Corporation (RMGC) a obținut licența de concesiune pentru exploatare minereurilor de aur și argint din perimetrul Roșia Montană, licență obținută prin transfer de la Minvest SA Deva și nu prin licitație.

Proiectul minier de la Roșia Montană a fost prevazut a se desfășura pe parcursul a 17 ani, pe o suprafață de 12 km², timp în care se estimează că vor fi extrase aproximativ 300 tone de aur și 1600 tone de argint.


Proteste în toată ţara împotriva proiectului

Protestele împotriva „Proiectului Roșia Montană” au fost o serie de proteste în București, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara și alte câteva zeci de orașe din România și din străinătate împotriva proiectului minier de la Roșia Montană. Protestatarii spuneau că proiectul minier ar distruge mediului și patrimoniul de la Roșia Montană și cereau retragerea unei legi care ar permite ca acest proiect să înceapă.

Locuitorii din zonă erau pro-RMGC

Proteste în favoarea proiectului minier au avut loc în Roșia Montană și localitățile înconjurătoare. Numărul protestatarilor nu a depăşit câteva sute. 33 de muncitori s-au blocat într-un muzeu turistic al mineritului din Roșia Montană la 300 metri sub pământ amenințând că vor începe greva foamei de frica faptului că locurile de muncă vor fi pierdute dacă planurile de minerit nu vor fi puse în aplicare.