monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Arhiepiscopia Clujului donează 255.000 lei pentru victimele incendiului din Clubul Colectiv

În urma „Chemării la faptă bună” adresată credincioşilor de Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei, în bisericile, mănăstirile Eparhiei şi la Catedrala Mitropolitană a fost organizată o colectă în sprijinul victimelor incendiului din Clubul Colectiv din Bucureşti.

Biserica a reuşit în acest fel să adune suma totală de 255.000 lei.

Banii vor fi trimişi direct familiilor celor răniţi care au nevoie de îngrijiri medicale, pe baza informaţiilor şi a datelor personale obţinute din partea Ministerului Sănătăţii.


„În numele tuturor celor care vor beneficia de acest ajutor, Înaltpreasfinţitul Mitropolit Andrei le mulţumeşte protopopilor, preoţilor şi credincioşilor, cu părintească binecuvântare. Nu vom înceta să ne rugăm pentru sănătatea celor aflaţi în suferinţă, dar şi pentru odihna sufletelor şi pentru pentru mângâierea familiilor care i-au pierdut pe cei dragi în această tragedie”, au declarat reprezentanţii Arhiepiscopiei.