monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Beke Istvan urma să pună dispozitivul exploziv într-un coş de gunoi din centrul oraşului

Beke Istvan trebuia să realizeze un dispozitiv exploziv care să poată fi accesat de la distanţă şi pe care să îl amplaseze într-un coş de gunoi din centrul municipiului Târgu Secuiesc, aproape de traseul de deplasare al paradei militare, apoi să se spună că localitatea "a fost atacată de terorişti", potrivit referatului prin care s-a propus arestarea preventivă a lui Beke Istvan.

Anchetatorii au arătat, în referatul prin care au propus arestarea preventivă a lui Beke Istvan, că în 10 octombrie, în judeţul Covasna, a avut loc o întâlnire a mai multor membri HVIM, la care s-a propus amplasarea şi detonarea unui dispozitiv exploziv improvizat pe timpul desfăşurării manifestaţiei prilejuite de sărbătorirea zilei de 1 Decembrie 2015 la Târgu Secuiesc, cel care a făcut propunerea spunând că are o cutie de petarde acasă ce poate fi folosită în acest sens.

În timpul întâlnirii s-a convenit ca dispozitivul să fie realizat de Beke Istvan, care se pricepe la electronică, prin utilizarea unui fitil care "ar face să se aprindă cel puţin trei-patru petarde simultan" şi că mai trebuie "doar o baterie".


Anchetatorii susţin că Beke Istvan ar fi afirmat la acea întâlnire că de pe telefonul mobil poate accesa camera video amplasată în exteriorul magazinului său situat în centrul localităţii Târgu Secuiesc şi că va putea urmări marşul de Ziua Naţională a României şi detona dispozitivul exploziv improvizat de la distanţă, "chiar dacă va fi plecat din localitate cu familia", au scris procurorii în documentul citat.

Astfel, pentru detonarea dispozitivului exploziv improvizat trebuia să se cumpere "o cartelă nou-nouţă şi un telefon la fel", de la care să se facă apelulul, apoi să fie distruse. "La ce am avut noi, puteai să fixezi un cronometru la maxim 24 de ore", ar fi spus Beke Istvan, potrivit anchetatorilor.


Anchetatorii au găsit în locuinţa lui Beke Istvan un dispozitiv electronic de iniţiere şi temporizare a impulsurilor electrice de 12 V. De asemenea, procurorii DIICOT au stabilit că, după întâlnirea din 10 octombrie, Beke Istvan Attila a cumpărat un telefon mobil nou de pe site-ul "rezistent telefon.ro".

Persoana care a propus detonarea unui dispozitiv exploziv a indicat ca loc de amplasare perimetrul din zona în care se află statuia lui Gabor Aron, respectiv un coş de gunoi din centrul localităţii situat pe traseul de deplasare al paradei militare, afirmând că după acţiune "o să se spună că Târgu Secuiesc a fost atacat de terorişti".


"Trebuie să facem o încercare, nu mănânci pizza cu poftă, doar o guşti, vezi cum e", au mai redat procurorii din discuţia purtată la întâlnirea din 10 octomhrie, precizând că termenul de "pizza" a fost folosit cu referire la dispozitivul exploziv improvizat. Tot atunci, H.I. ar fi afirmat: "Ar merita să facem, măcar să acumulăm experienţă".

Beke Istvan a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.