monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Târgul de Crăciun se deschide astăzi

Târgul de Crăciun va fi inaugurat în Piaţa Unirii de Ziua Naţională a României. În perioada 1 – 26 decembrie 2015 atmosfera de sărbătoare a târgului va fi întreţinută de grupuri şi ansambluri şcolare, 40 trupe şi artişti de muzică, într-un decor de sărbătoare. Genurile de muzică vor fi diferite, de la concerte de colinde, muzică tradiţională populară, până la muzică rock sau folk, pop şi operă.

Printre cei care vor urca pe scenă se află Zdob şi Zdub, Cargo, Andra, David & The Six Martini, Royal Avenue, Grupul Iza, Costi Cămărăşan Band, Grigore Leşe, Cristian Pomohaci, Magda Puskas şi Rareş Suciu, Aminda & Hazard, Hara. Arpi & Zip Band, Iris, Hara, Incognito şi soliştii ai Operei Române.

La Târgul de Crăciun din acest an va avea loc şi o premieră. În serile de 9, 14 şi 15 decembrie, vor urca pentru prima oară pe scena din Piaţa Unirii corurile bisericilor din municipiu – Biserica Ortodoxă, Biserica Romano-Catolică, Biserica Greco-Catolică, Biserica Reformată şi bisericile evanghelice din Cluj-Napoca.


În Piaţa Unirii vor fi amplasate 40 de căsuţe, de la care clujenii vor avea ocazia să-şi cumpere produse de sezon – migdale şi nuci glazurate, cozonaci, ceai sau vin fiert cu scorţişoară. Patinoarul va fi deschis odată cu inaugurarea Târgului de Crăciun, iar intrarea va fi gratuită în zilele de 1, 5 şi 24 decembrie 2015.

La fel ca şi în anii precedenţi, Căsuţa lui Moş Crăciun va fi deschisă tuturor copiilor. Vor avea loc ateliere de creaţie pentru cei mici, zilnic, între orele 15.00 şi 19.00.


Pe durata târgului, de joi până duminică, de la ora 13.00 şi 16.00, cei mici vor avea parte inclusiv de ateliere de gătit, în care vor învăţa să prepare bucate tradiţionale, alături de bucătari de la Memo 10, La Casa şi Moldovan.

O seară specială în cadrul Târgului de Crăciun va fi oferită de cântăreaţa Andra, care va interpreta cele mai cunoscute piese ale sale şi colinde în 5 decembrie. În aceeaşi seară, Moş Nicolae va împărţi 1200 de cadouri pentru toţi copiii cuminţi prezenţi în Piaţa Unirii.


Un eveniment demn de Cartea Recordurilor, organizat în colaborare cu Transylvania College, va avea loc în seara zilei de 10 decembrie. Peste 1.000 de copii de la 26 de şcoli clujene, alături de alţi 200 din afara ţării, vor cânta accapela una dintre cele mai frumoase piese de Crăciun, intitulată „That’s Christmas to Me”. Elevi din 9 ţări ale lumii vor fi alături de cei din Piaţa Unirii prin intermediul a două monitoare, amplasate în Piaţă. Momentul va fi cu atât mai emoţionant, cu cât lumina se va opri pentru câteva minute şi singura sursă de energie va fi reprezentată de peste 1.000 de felinare.

“În spiritul Crăciunului” va fi un alt eveniment deosebit, care va crea un cadru feeric la Târgul de Crăciun. În seara zilei de 20 decembrie, soliştii Operei Naţionale Române din Cluj-Napoca vor încânta publicul clujean cu arii celebre, care vor evoca spiritul Crăciunului.