monitorulcj.ro Menu
Actualitate

O trupă de teatru clujeană, marele câştigător al Festivalului de Teatru Stage

Marele Premiul din cadrul Festivalului Naţional de Teatru a fost câştigat de trupa Genesis de la Palatul Copiilor din Cluj-Napoca. Festivalul a ajuns la cea de-a VI-a ediție, trupele care au ieșit în evidență fiind premiate în cadrul unei gale.

Anul acesta în cadrul festivalului au fost multe surprize, atât din partea trupelor veterane cât și din partea celor care s-au aflat la prima participare. Festivalul a avut un scop caritabil, iar voluntarii au fost, din punctul de vedere al organizării, esențiali. Acest eveniment a oferit celor peste o sută de participanți posibilitatea să vadă clujul, să participe la spectacole atât de amatori cât și profesioniste, dar și să cunoască oameni noi, cu caractere diferite, dar pe care i-a unit dragostea pentru artă.

„Cred că au fost foarte multe surprize, fiindcă au fost niște favoriți – poate - și sunt trupe mici care vin de mulți ani în festival, dar și trupe noi, care ne-au uimit. Acum am avut două momente specifice pentru teatrul profesionist. Este vorba de spectacolul de la Teatrul Maghiar, Iulius Caesar, în regia lui Silviu Purcărete și workshopul cu Dragoș Pop, actor de la Teatrul Național din Cluj, care a fost foarte bine primit de către participanți. Anul acesta a trebuit să lucrăm foarte mult cu voluntari pentru că partea noastră principală de organizare și de focus a fost să asigurăm finanțarea pentru PEDITEL 1791 și nu aș putea spune că a fost așa de intens organizat ca și timing și ca și implicare specific o săptămână, două, trei, ci pur și simplu între partea de fund-raising pentru PEDITEL am făcut și Stage-ul” a spus Cristina Grigore, organizatorul festivalului.


Genesis nu s-au așteptat să câștige Marele Premiu

Trupa de teatru Genesis de la Palatul Copiilor din Cluj-Napoca au pus în scenă „Bădăranii” de Carlo Goldoni, iar după multă muncă, cu o mișcare scenică ireproșabilă, cu costume potrivite epocii și o ilustrație muzicală de invidiat au fost răsplătiți.

„Trupa care a câștigat marele premiu și care au fost înfiorători de surprinși nu trebuiau să fie, fiindcă ei nu-și dau ei seama ce au făcut. A avut absolut fiecare capitol foarte bine pus la punct: ilustrație muzicală, costume, decor, interpretare și mișcare scenică. Absolut toți interpreții. A fost foarte bine făcută și tăietura fiindcă e foarte greu dintr-o piesă mare să scoți 30 de minute care să spună ceva”, a explicat președintele juriului.


În grupul Genesis sunt 11 elevi, cu vârste cuprinse între 12 și 19 ani care încă de la începutul anului școlar s-au implicat trup și suflet în punerea în scenă a unui spectacol ce a lăsat publicul profund impresionat. Fiind o trupă de performanță, ei repetă patru ore săptămânal, fac exerciții de dicție, de respirație, încălzire vocală, montează și demontează decorul. Andrea Mărculescu, coordonatoarea trupei, a fost ajutată de către elevi în tot procesul, de la tăierea textului și  alegerea muzicii, până la crearea decorului.

„La muzică pot să spun că implicarea lor a fost totală. I-am rugat să caute muzică pentru spectacol știind spectacolul, știind despre ce e vorba. Au venit cu un număr de piese și împreună am stabilit, fiindcă de câțiva ani încerc să-i învăț și cu cercetarea pe rol. Plusul nostru în spectacol este animația, fiindcă pregătirea mea este de profesor de teatru de păpuși. Am fost actor păpușar mulți ani și practic paravanele sunt lipite de mâna mea și introduc cât mai armonios păpușile în piesele de teatru. Așadar am introdus păpușa gigant care a fost o noutate și pentru mine. O știam din cărți, o știam teoretic, dar a fost un experiment, unul făcut foarte rapid fiindcă aceste păpuși au fost construite în trei săptămâni de la zero. A fost un puzzle, fiindcă neavând cunoștiințele necesare de construcție păpuși, le-am construit pe bucățele. Copiii au intrat de multe ori la 10 dimineața în palat și au ieșit seara, ca să reușim să le facem.” a explicat Andrea Mărculescu, coordonatoarea trupei Genesis.


Copiii au învățat să iubească teatrul și au realizat că această implicare îi ajută și în viața de zi cu zi şi că i-a ajutat să se cunoască mai bine.

„Eu am intrat în trupă când a trebuit să înlocuiesc pe cineva și de atunci au trecut doi ani. Teatrul este o oportunitate de a fi creativă, de a mă relaxa și de a cunoaște oameni pasionați”, a spus Dora Morar, care face parte din trupă.


Timea Tințău este unul dintre veteranii trupei, făcând parte din aceasta de șase ani și care, iar teatrul, spune ea, a ajutat-o să aibă mai multă încredere în ea.

 „Cred că fără teatru nu aș fi avut atât de multă încredere în mine, nu m-aș fi descurcat la fel de bine să vorbesc liber și pot să zic că și la școală mă ajută teatrul”, a concluzionat Timea Tinţău.


Juriul a dat dovadă de generozitate

Trei nume mari a vieții culturale clujene au jurizat spectacolele, iar prin prisma experienței lor, au adus informații în plus iubitorilor de teatru.

„E foarte important să avem continuitate în ceea ce facem, cumva să avem și partea de responsabilitate și mai ales cred că este important să rămânem prieteni cu oamenii care ne-au fost alături și aici mă refer la membri juriului, Radu Țuculescu, Ionică Pop și Rodica Tulbure, oameni care au stat aici trei zile și care au făcut lucrurile acestea voluntar și le mulțumesc fiindcă eu cred că generozitatea nu înseamnă numai partea financiară, înseamnă experiența ta de profesionist care este mai valoroasă” a adăugat organizatoarea festivalului.

Tinerii voluntari au dat dovadă de iubire pentru teatru

Elevii de la Liceul Teoretic Mihai Eminescu, în ciuda dificultăților pe care le întâmpină datorită faptului că școala lor este în renovare, și-au dorit, la fel ca și anul trecut, să fie voluntari, să ajute să pună în mișcare totul, iar pentru Beatrice Sereș, care a fost pentru prima dată voluntară la Stage, experiența a fost una unică.

„Stage a fost o experiență pe care nu o voi uita niciodată fiindcă mi-am făcut prieteni. Atmosfera din cadrul festivalului nu are termen de comparație. Este ceva unic”, a menţionat tânăra.

Organizatorii sunt foarte mulțumiți de elevii care și-au răpit din timpul liber, spunând că este necesar ca adolescenților să li se acorde încredere.

„Anul trecut elevii de la liceul Mihai Eminescu din Cluj și-au dorit să vină, să facă voluntariat intens, nu doar o oră, două. M-au impresionat fiindcă sunt în clasa a 10-a, deci au undeva la 16 ani și au fost extrem de responsabili, nu a fost absolut niciun incident. Au trebuit să cazeze trupe, să le deplaseze la masă, organizarea lor și modul în care și-au împărțit sarcinile au fost pur și simplu impresionante pentru noi ca și adulți. Cred că a fost experiență plăcută pentru ei, de învățare fiindcă eu cred că le-a oferit altceva de când zona aceea statică pe care o oferă școala. Asta a însemnat să îi pună într-o situație reală de viață. Cred că noi ca adulți avem responsabilitatea să acordăm încredere generației de adolescenți pe care toată lumea îi critică. Spun că nu fac, că nu sunt interesați” a explicat Cristina Grigore. 

De anul viitor, festivalul va deveni internațional și vor fi invitate trupe din toată Europa.

Articol scris de Bianca Tămaş.