monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Cluburile din Cluj, luate la puricat. Cum fentează patronii legea

Autorităţile din Cluj s-au întâlnit astăzi într-o şedinţă pentru a identifica zonele de risc şi verificarea cluburilor care găzduiesc evenimente publice.

sursa foto: ARHIVA

Din păcate, s-a constatat că există anumite probleme de ordin legislativ care, spre exemplu, permit funcţionarea unor cluburi cu o simplă declaraţie pe proprie răspundere din partea patronului până în momentul obţinerii autorizaţiei de funcţionare. Aşa este şi cazul unui club care de fiecare dată când municipalitatea clujeană nu îi dă acordul de funcţionare, schimbă firma de pe care cere o nouă autorizare şi funcţionează în continuare”, au declarat reprezentanţii Prefecturii.

În urma şedinţei de astăzi autorităţile vor intensifica controalele şi vor face propuneri de modificări legislative în domeniul în care activează.


Autorităţile susţin că acolo unde se vor constata nereguli va fi suspendată activitatea până la remedierea lor.  De controalele pompierilor sunt vizate: Casa de Cultură a Studenţilor Cluj, Teatrul Naţional Cluj-Napoca, Opera Maghiară Cluj-Napoca, unităţile de învăţământ şi în spaţiile care presupun aglomerări de persoane.

Din păcate chiar dacă aceste spaţii sunt autorizate iniţial, la faţa locului nu întotdeauna sunt respectate toate obligaţiile pentru siguranţa participanţilor”, au mai declarat reprezentanţii Prefecturii.


În această perioadă ITM Cluj a început un control la firmele care comercializează materiale pirotehnice pentru a evita eventuale incidente, dată fiind apropierea perioadei de iarnă când acestea sunt folosite mai des decât în alte perioade ale anului.

Articol scris de Eliza Nuţu, studentă la Jurnalism, FSPAC-UBB, anul II