monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Accident rutier grav pe centura Vâlcele – Apahida. ȘI-AU VĂZUT MOARTEA CU OCHII!

Un accident rutier grav a avut loc vineri, 23 octombrie, pe centura Vâlcele – Apahida. Șoferul unei mașini a pătruns pe contrasens, a lovit parapetul de pe marginea drumului și s-a răsturnat pe câmp.Trei persoane care se aflau în mașină au fost transportate la spital în stare gravă.

Accidentul a avut loc în jurul orei 18:50 în afara localității. Șoferul în vârstă de 40 de ani, din Câmpia Turzii, a pierdut controlul volanului, a pătruns pe contrasens, a lovit parapetul de pe marginea drumului, iar mașina s-a răsturnat în câmp. „Traficul rutier nu a fost îngreunat din cauza accidentului. Valoarea pagubelor materiale a fost estimată la circa 90.000 de lei”, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, Daniel Graur.