Actualitate
(P) CAA partener principal al conferinței „Transilvania izvorul de apă al României”- ediția I
În 22 octombrie s-a desfășurat la Cluj, ediția I a conferinței „Transilvania izvorul de apă al României”. Compania de Apă ARIEȘ a fost partenerul principal al acesteia, deoarece CAA este permanent prezentă în proiectele și dezbaterile ce vizează calitatea apei, resursele naturale sau protejarea mediului înconjurător.
Managerul de proiect al CAA, Bogdan Bobic a susținut o prezentare, în care subiectele principale au fost: protejarea resurselor de apă și a mediului înconjurător.
Subiectele abordate au fost:
- diferențele de calitate a apei din diverse localități;
- calitatea izvoarelor naturale și sustenabilitatea exploatării lor pentru consumul populației;
- eficiența utilizării apei în România, atât în scopuri personale cât și industriale;
- efectul integrării în Uniunea Europeană asupra legislației din domeniu și punerea în practică a directivelor specifice;
- comunicarea insuficientă între companiile de distribuție a apei, firmele de îmbuteliere și consumatorii finali;
- prezentări de produse ape minerale, ape balneoclimaterice;
La conferință au fost prezenți principalii actori economici din acest domeniu, cum ar fi: Compania de Apă Someș Cluj Direcția Apele Române Someș-Tisa (Cluj), Ministerul Mediului, Ministerul Agriculturii, Direcția de Sănătate Publică, Facultatea de Chimie (UBB), Facultatea de Geografie (UBB), dar și reprezentanți ai companiilor de utilități publice, reprezentanți ai firmelor care produc apă minerală/plată îmbuteliată, reprezentanți din instituțiile de stat responsabile, cadre universitare și studenți din domeniu, antreprenori, proprietari de firme piscicole reprezentanți ai societății civile, ecologiști și cetățeni interesați de subiect.
„Atât noi, gestionarii resurselor de apă potabilă din România, cât și Comisia Europeană, suntem preocupați de problematica diminuării cantitative a surselor de apă potabilă, la nivel național, dar și global. De aceea, considerăm că o astfel de dezbatere este extrem de utilă pentru toți și trebuie să se finalizeze cu luarea unei decizii în acest domeniu. Ca locuitori ai Transilvaniei, avem resurse naturale de apă foarte bune și bogate și trebuie să menținem acest avantaj, cât mai mult timp”, a declarat directorul general al CAA, Cristian Octavian Matei.