monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Un clujean, în topul celor mai buni barmani din lume. Cu ce a impresionat juriul şi în ce bar lucrează

Cei mai buni barmani și experți în mixologie din lume s-au întrecut într-o competiție în care creativitatea, măiestria, talentul și carisma au fost elementele cheie în câștigarea trofeului.

Paul Sfîrlea, câștigător al titlului Barmanul Anului în România în cadrul celei de-a doua ediţii a competiţiei Diageo Reserve World Class 2015, s-a clasat pe locul al 13-lea în finala globală organizată la Cape Town anul acesta, în septembrie.

Câștigătorul absolut al concursului a fost Michito Kaneko din Japonia. Titlul de Barmanul Anului din cadrul competiției World Class aduce în prim-plan barmani din întreaga lume care se întrec pentru această distincție, considerată cea mai prestigioasă. Pe parcursul anului trecut, concurenți de la cele mai apreciate baruri din toată lumea s-au întrecut în competiții locale și regionale, fiecare aspirând să câștige cel mai bun loc în cadrul finalei globale a Diageo Reserve World Class.


“Experienţa finalei globale a fost de departe cea mai intensă şi cea mai frumoasă din viaţa mea. Pot să spun că de când am câstigat etapa naţională am început o adevărată călatorie si tot ce a fost legat de World Class 2015 m-a ajutat să mă redescopăr. Africa de Sud a fost cel mai frumos loc de pe Pământ pentru mine, fiindcă acolo am avut șansa de a-i cunoaște și a petrece mai mult timp alături de cei mai buni barmani din lume. Categoric, este un moment de cotitură în viața mea și aștept cu nerăbdare provocările pe care mi le va aduce viitorul,” a comentat Paul Sfîrlea.

Paul Sfîrlea s-a clasat pe locul al 13-lea din 6000 de barmani din toată lumea, care s-au întrecut inițial pentru titlul național și apoi pentru titlul global, el ajungând să intre în finală alături de alți 54 de concurenți talentați. Paul lucrează acum la barul “Charlie” din Cluj-Napoca, unul dintre cele mai bune localuri pentru a servi un cocktail de calitate în România. Performanța lui Paul a fost foarte apreciată de juriu, el clasându-se pe locul al 2-lea în runda Retro. Disco. Future și pe locul al 5-lea în Against the Clock – o probă derulată în condiții de mare tensiune, în care concurenții au pregătit minimum opt cocktailuri în doar 10 minute.


“Am trăit cu intensitate fiecare etapă a concursului. Probele în care m-am clasat cel mai bine au fost în acelaşi timp şi cele mai dificile dar şi cele mai frumoase. Datorită faptului ca le-am privit ca pe cele mai grele probe, m-am antrenat mai intens pentru ele şi le-am finalizat cu succes folosind cele mai potrivite ingrediente: creativitate, curaj, bucurie şi pasiune,” a încheiat Paul Sfîrlea.