Arhitect: Clujul este lipsit de coerență în dezvoltarea urbană

Pe lângă faptul că este coordonatorul Bienalei de Arhitectură Transilvania 2015, care se desfăşoară în perioada 3-19 octombrie la Cluj Napoca, Daniela Maier este și membră a Consiliului Teritorial de Conducere din cadrul Filialei Teritoriale Transilvania a Ordinului Arhitecților din România.

Reporter: Ce înseamnă arhitectura pentru dumneavoastră?

Daniela Maier: Este felul în care pot să mă exprim și pot trăi. Când eram foarte mică mă închipuiam vânzătoare de acoperișuri pentru că mă plimbam pe dealuri și le vedeam de sus ceea ce îmi dădea senzația că poți să ai un lego mult mai mare, să vinzi acele forme cuiva.

Acum îmi dau seama că prin arhitectură poți să ai un dialog, că poate să formeze oameni sau comunități. Cred că arhitectura poartă cu ea foarte mult din istoria unei familii, a unui loc, a unui spațiu și îmi place foarte mult să învăț să citesc asta.

Reporter: Care este istoricul BATRA (Bienala de Arhitectură Transilvania)?

Daniela Maier: Bienala de Arhitectură a fost inițiată de către conducerea Ordinului Arhitecților în anul 2007. Am avut edițiile 2007, 2009, 20011, ulterior, în 2013 s-a generat această idee de a avea mai multe filiale implicate în această organizare. Practic, o dată la doi ani ne întâlneam cu proiectele pe care noi le consideram valoroase pe mai multe categorii și le expuneam unui juriu. În 2013 s-au unit cele 5 fililale care se regăsesc și acum în organizarea Bienalei.

Anul acesta noi ne-am propus ca acest juriu să fie din afara țării pentru a avea, pe lângă beneficiul premiului propriu zis, această expunere internațională. Toți membrii juriului au promovat deja în mediile lor Bienala și mi se pare important ca arhitecții care participă să apară într-o listă cu o plajă de posibili clienți cât mai largă.

Reporter: Cum credeți că s-a dezvoltat discursul cu publicul larg de la o ediție la alta?

Daniela Maier: Mi se pare că oamenii sunt tot mai deschiși la asta. Proiectele care au fost prezentate în cadrul expoziției-concurs la Bienala din 2013 le-am expus mai apoi în cadrul Scenei Urbane, la aeroport și la gară. Acolo am avut un alt tip de public. A fost extraordinar să vezi că oamenii care așteaptă trenul au ajuns în fața exponatelor și au devenit curioși ”Cum dau eu de arhitectul ăsta?”. Mi se pare că ăsta e beneficiul maxim pe care pot să-l facă arhitecții care promovează calitatea.

Și acum dau exemplu prin cele 3 secțiuniu care sunt noi în cadrul Bienalei de Arhitectură de anul acesta: secțiunea dedicată jurnalismului de calitate cu și despre arhitectură, secțiunea dedicată beficiarului ideal și  secțiunea cu poemele locuirii dedicate scriitorilor. Toate acestea au adus în jurul discuției despre arhitectură alte profesii. Într-un mod care mi se pare constructiv până la urmă pentru că arhitectura se trăiește.

Reporter: Ce v-a determinat să lansați aceste 3 noi categorii din cadrul Bienalei?

Daniela Maier: Cred că prima idee era promovarea dialogului și nevoia aceasta în sine. Oricare din meseriile care există pe lumea asta are nevoie de pași înainte, de susținere și capătă sens doar dacă este apreciată de celălalt. Cred că fiecare avem câte o bucățică de făcut corect pentru viața pe care ne-o dorim cu toții.

Reporter: De ce ați ales Continentalul ca locație a Bienalei?

Daniela Maier: Personal cred că prezența acelui hotel în centrul Clujului este ceva ce am putea transforma într-un mare beneficiu. Cred că este trist într-un fel ceea ce se întâmplă și e important să cunoaștem hotelul așa cum este. Cred că are mare legătură și cu tema noastră, memorie și comunicare, de asta mi-am și dorit foarte mult.

Din al punct de vedere, strict al locației, Continentatul pare că și răspunde la nevoile noastre de intervenție și este central. Mi-am dorit să fie mulți oameni în fața panourilor, nu neapărat specialiști, arhitecții ar fi mers la deschidere, la toate evenimentele. S-a suprapus și cu târgul de carte și alte evenimente. Au fost oameni care au venit pentru scurt timp, oameni străini, care vin să vadă ce se întâmplă și ce înseamnă arhitectura.

Avem mare noroc să întâlnim oameni care ne-au ajutat fără să dorească să fie neapărat expuși. Asta înseamnă o încredere care se acordă acestei idei până la urmă și o confirmare că acest eveniment contează.

Reporter: Care sunt cele mai importante provocări cu care v-ați confruntat până acum ca și coordonator al Bienalei?

Daniela Maier: Explicarea într-o altă limbă, în domenii diferite, a proiectelor noastre și a ceea ce înseamnă arhitectura în Transilvania, deci relația cu juriul. Justificarea chemării lor aici și sensul lor aici pentur că sunt oameni ca Rachel Armostrong care pleacă de aici direct la Bienala din Chicago ca să fie speaker. E mai simplu să mergi din UK în State decât să vii în Transilvania. Cred că nici unul dintre ei nu a mai fost, în afară de Hakon Iversen din Norvegia, în Transilvania, nu au mai fost în România. Toți au răspuns pozitiv, au fost foarte interesați.

Reporter: Ce are de învățat publicul larg de la arhitectură?

Daniela Maier: Cred că suntem influențați în mod conștient și inconștient. Cred că inconștient ești format de mic, în momentul în care te plimbi într-un oraș pozitiv și deschis spre o viață normală ajungi un alt om decât dacă  trăiești într-un oraș frustrat sau agresat. Când ajungi să deschizi ochii puțin și privești direct arhitectura poți să devii un foarte bun critic chiar dacă nu ești profesionist în asta pentru că lipsa de corență, lipsa de ritm sau lipsa de identitate este evidentă. Poți să te lovești de probleme funcționale sau poți să te simți claustrat, speriat în momentul în care este o lipsă de raport, când spațiul nu mai este controlat.

Dacă te duci în zonele de intervenții noi, de blocuri, este un spațiu care nu mai are limite, nu mai are repere. Acum nu mai poți merge ca și în orașele vechi și vezi turnul primăriei, vezi biserica și să știi exact cum să orientezi, acum nu mai ai aceste repere. Toate repererele vin sub formă de informații în varii forme, informațiile pot să fie coerente, să fie foarte bine structurate, dar este o necesitate să completezi acea nevoie de informație fiindcă altfel ești lipsit de repere și în timp vom plăti asta.

Știu că e contestat lucrul ăsta, dar noi trebuie să scriem acum pe teatru că-i teatru, pe casă că-i casă și pe cabinet că-i cabinet. Mai de mult nu trebuia să scrii pe tribunal că-i tribunal că îți dădeai seama, existau niște simboluri.

Reporter: Care credeți că e nivelul de comunicare în societatea clujeană din punct de vedere al dezoltării urbane?

Daniela Maier: Cred că foarte mulți oameni încearcă să intervină într-un mod pozitiv, acum există o lipsă de coerență care e firească oricărui început. Și chiar dacă facem asta de nu știu câți zeci de ani, suntem tot la un început.

Comunicarea în mod real este singura soluție pentru că sunt inițiative în foarte mult zone care ar trebui să fie constructive și realmente deschise. Să nu fie autosuficiente. În momentul în care considerăm că doar noi știm și că doar noi putem deja am tăiat șansa de a dezvolta ceva. Nu cred că cineva  poate să aibă o opinie legată de o intervenție artistică dacă nu se lucrează într-un colectiv amplu.

Să luam cel mai bun exemplu: Someșul. Are 15 km în Cluj, aceștia trebuie să fie tema unei strategii, asta promovează concursul de arhitectură și primăria este deschisă să facă acest lucru. Pentru că în loc de a discuta ce s-a făcut ar trebui să ne întrebăm ”Care e pasul înainte?Cum facem asta ca să fie concret?”.

Reporter: Cum își poate reactiva spațiul urban societatea clujeană?

Daniela Maier: Cred că depinde de la un spațiu la altul. Tocmai asta este o greșeală care se face uzual: se caută rețete și ele nu există. Cred că ar trebui să notăm acest lucru și fiecare să vină cu propuneri către Scena Urbană, către alte spații sau către alți orgnizatori. Se poate construi așa și cred că se pot identifica similar.

Nu mi se pare ok ca în toate spațiile să aduci chioșcuri și să vinzi, chiar dacă meșterii populari sunt extraordinari. Cred că în anumite locuri acel lucru agresează. Nu mi se pare că soluția cu corturi este o opțiune onorabilă pentru un centru de oraș, cred că putem găsi o altă variantă. Cred că există piață în care cumperi flori, piață în care dansezi, există piață pentru concerte, piață în care cumperi cărți, dar nu cred că peste tot mănânci și bei același lucru. În momentul în care într-o piață faci un lucru, în alta altceva, te duci prin toate fiindcă cu toți cumpărăm flori, citim cărți și mâncăm ștrudel și se creează un traseu pietonal care să lege punctele centrale, iar asta poate fi dezvoltată pe toate domeniile.

Cred că nu poți schimba relația unui oraș cu spațiul printr-o propunere, degeaba aduci un chioșc și vinzi bere și cânți acolo că nu cred că va schimba destinația spațiului. Dacă de nu știu câte sute de ani, noi avem o relație cu un anumit loc acesta poate fi schimbat doar în timp și cu mici intervenții dacă considerăm că e important să îl schimbăm.