monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Cinci filme de neratat la Comedy Cluj

Pentru a veni în ajutorul spectatorilor care vor avea de ales dintr-un număr atât de mare de pelicule demne de vizionat, organizatorii Comedy Cluj 2015 recomandă cinci pelicule care nu trebuie ratate în perioada festivalului.

Peste 200 de filme sunt incluse în programul celei de-a șaptea ediții a Festivalului Internațional de Film Comedy Cluj, parte dintre acestea fiind prezentate în premieră în Europa și România.

“Singurătatea unui asasin înainte să tragă/A Hitman's Solitude Before the Shot” (r. Florian Mischa Böder, Belgia, 2014), care va rula în 20 și 23 octombrie, de la ora 19.00, la Cinema Victoria, este una dintre cele cinci producții recomandate. Koralnik, unul dintre cei mai bine pregătiți asasini ai unui grup armat secret din UE, se antrenează zilnic, dar în opt ani nu a primit nicio misiune. Plictisit și frustrat, își duce viața după un program strict, fără contacte sociale și permanent sub acoperire. Într-o zi, o întâlnește pe timida Rosa și, pentru prima oară, Koralnik își permite să iasă din propria rutină. Doar că, în aceeași zi, sună telefonul. E prima lui misiune și lucrurile scapă încet de sub control.


Iubitorii comediilor fantastice nu trebuie să rateze „Un vampir la psiholog / Therapy for a Vampire” (r. David Rühm, Austria/Elveția, 2014), o comedie prezentă anul acesta și în selecția oficială a Brussels International Fantastic Film Festival (BIFFF). Acțiunea se petrece în Viena începutului anilor 1930. Sigmund Freud are un nou pacient – un conte misterios care nu mai poate suporta eterna relație cu soția sa, care se plânge întruna că nu se poate vedea în oglindă. Neștiind că are de-a face cu vampiri, Freud trimite cuplul la Viktor, un pictor talentat în portrete, pentru a-i realiza portretul contesei. Însă contele se îndrăgostește pe loc de prietena lui Viktor, Lucy. Un vampir la psiholog va rula în 17 și 22 octombrie, la Cinema Victoria, de la ora 19.00.

„Sunt mort, dar am prieteni / I am dead but I have friends” (r. Guillaume Malandrin, Stéphane Malandrin, Franța/Belgia, 2015) este o altă comedie spumoasă recomandată de organizatorii Comedy Cluj 2015. Ea poate fi vizionată în 16 octombrie de la 21.30, la Cinema Victoria, și în 19 octombrie de la 21.00, la Studio 26 (Hasdeu). În ajunul plecării în primul lor turneu în California, trei muzicieni rock se confruntă cu moartea lipsită de sens a solistului lor. Pentru că prietenia e mai puternică decât orice, decid să meargă în mult așteptatul turneu. Însă călătoria lor ia o întorsătură neașteptată când apare iubitul prietenului lor recent răposat – un pilot militar cu mustață.


Pasionații de documentare vor fi binedispuși de producția neozeelandeză „Hip Hop-eration” (r. Bryn Evans, 2014) ce va rula în 22 și 25 octombrie, la Cinema City Iulius Mall de la ora 22.30, respectiv 14.30. „Hip Hop-eration” urmărește aventura celui mai vechi grup de hip hop din lume (membri au peste 90 de ani), care pornesc spre Las Vegas pentru a participa la Campionatul Mondial de Hip Hop. 

Un film de colecție pe care toți cinefilii adevărați trebuie să îl vadă măcar o dată în viață, „Clasa conducătoare / The Ruling Class” (r. Peter Medak, Marea Britanie, 1972) îl are în rolul principal pe  Peter O’Toole. Proiecția specială va avea loc în prezența fiicei actorului, Kate O’Toole, în data de 23 octombrie, de la ora 19.30, la Cinema City Iulius Mall. Un membru al Camerei Lorzilor moare într-un mod șocant de prostesc, lăsând averea fiului său. Din păcate, acesta este nebun: se crede Iisus Hristos. În aceste condiții, ceilalți membri oarecum mai respectabili ai familiei complotează pentru a-i fura averea. Rezultă crimă, haos și mult umor.


Festivalul Internațional de Film Comedy Cluj are loc în perioada 16-25 octombrie la Cluj-Napoca.