Actualitate
Doi hoţi, prinşi în trafic cu materiale de construcţii furate. Casa le era plină de materiale de construcţii furate
Doi bărbaţi au fost prinşi în trafic în timp ce transportau materiale de construcţii care ar fi fost furate de pe un şantier din Cluj-Napoca. Şoferul autoturismului se afla şi băut.
Poliţiştii l-au oprit sâmbătă, 26 septembrie, în jurul orei 20:40, pe un şofer pentru control pe strada Cernei.
În urma controlului, în autoturism au fost găsite mai multe baxuri de polistiren a căror proveniență nu putut fi justificată de către șofer, ori de către pasagerul care îl însoțea.
Totodată, întrucât șoferul emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, stabilindu-se că se afla sub influența alcoolului.
În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că bunurile din autoturism au fost furate de către cei doi de pe un șantier situat pe strada Dâmboviței din Cluj-Napoca.
„Astfel, cei doi, de 60 și 28 de ani, din Cluj-Napoca, au fost reținuți pentru 24 de ore sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, fapte prevăzute de Codul penal. La data de 27 septembrie, în baza mandatului de percheziție, polițiști de investigații criminale, criminaliști, însoțiti de luptători S.A.S, au verificat domiciliul conducătorului auto, unde au fost identificate baxuri de polistiren, cadre de schele metalice şi alte materiale de construcţii, susceptibile a proveni din furturi”, au declarat reprezentanţii IPJ Cluj.
Totodată, au fost recuperați peste 50 de saci de adeziv care ar fi fost sustrași de pe șantier.
În baza probatoriului administrat, unitatea de parchet competentă a dispus măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile.
Polițiștii continuă cercetările pentru documentarea întregii activități infracționale.