Actualitate
„Jurnalist” cu priză la primari. Titirezul politic Rareș Bogdan apare și în dosarul de corupție al lui Sorin Oprescu.
Sorin Oprescu i-a invocat in fata instantei pe ziaristul Rareș Bogdan și pe Cozmin Gușă.
Mai exact, fostul primar al capitalei Sorin Oprescu le-a spus judecătorilor de la Curtea de Apel București că a trăit șapte ani între "agonie și extaz" la Primăria Capitalei, deoarece mereu venea câte o persoană să-l anunțe că va fi arestat a doua zi.
În motivarea deciziei luate de Curtea de Apel București prin care Sorin Oprescu era menținut în arest preventiv apare informația că primarul general suspendat ar fi susținut în fața instanței de judecată faptul că mai multe persoane, printre care și jurnaliști, ar fi venit în repetate rânduri la biroul său din Primăria Capitalei cu informații „pe surse” potrivit cărora ar urma să fie arestat.
Numele lui Rareș Bogdan, și in dosarul lui Vanghelie
Clujeanul Rareș Bogdan are un apetit imens pentru sforării politice. Nu demult, era pomenit în dosarul lui Marean Vanghelie, primarul sectorului 5. A „orbitat” în jurul lui Andrei Marga, s-a afișat cu Viorel Hrebenciuc (judecat și el pentru fapte de corupție), e cunoscut drept „săgeata” lui Vasile Blaga, omniprezent în anturajul lui Emil Boc - plus sateliții Alin Tișe și Daniel Buda -, merge în concedii cu dubiosul afacerist Călin Mitică și se laudă cu prietenia șefului SRI Eduard Hellvig.
Nu este prima dată când numele lui Rareș Bogdan apare în dosarele de corupție ale unor politicieni.
În urmă cu câteva luni, fostul primar al sectorului 5 din București, Marian Vanghelie, a fost interceptat de procurorii DNA în timp ce îi spunea unei persoane apropiate că poate interveni la Klaus Iohannis, prin intermediul realizatorului TV Rareş Bogdan pentru a-l ajuta cu un dosar penal, susținând că președintele are nevoie de el să facă majoritatea în Senat.
A vrut să fie primar sau deputat
Rareș Bogdan a cochetat cu și politica: a negociat cu PPDD o candidatură la Primăria Cluj-Napoca în 2012, potrivit lui Dan Diaconescu (informație pe care „jurnalistul” o neagă vehement); câteva luni mai târziu, în octombrie 2012, el a fost validat de Comitetul Național Executiv al PNL pentru a candida pentru Camera Deputaților la alegerile parlamentare din 9 decembrie pe listele USL. I s-a oferit Colegiul 3 Deputați din cartierul clujean Gheorgheni, unde până la urmă a candidat Aurelia Cristea (din partea PSD).
„Jurnalistul” se afișează constant în preajma unor politicieni, precum Emil Boc, Alin Tișe sau Daniel Buda, și este cunoscut ca un apropiat al lui Vasile Blaga, despre care se spune că ar fi adevăratul stăpân al stațiilor Realitatea TV.
Mai recent, Rareș Bogdan se laudă cu prietenia șefului SRI, Eduard Hellvig, cu care a fost coleg de facultate. Luna trecută, potrivit unor surse din presa centrală, neconfirmate de Biroul de Presă al SRI, cei doi au fost în concediu cu familiile, în Turcia.