monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Ungaria a început „ping-pong-ul” cu Croația în privinta imigranților

Ungaria a terminat instalarea unui gard de sârmă ghimpată pe 41 km de la frontiera sa cu Croația, menit să pună capăt fluxului de migranți care vor să ajungă în vestul și în nordul Europei, a anunțat un purtător de cuvânt al Ministerului Apărării, citat de AFP.

„Gardul a fost terminat în noaptea de vineri spre sâmbătă”, a declarat pentru AFP Attila Kovacs. Budapesta a decis să instaleze un gard de sârmă ghimpată pe 41 km de teren, restul de 330 km ai frontierei între cele două țări fiind delimitat de râul Drava, dificil de traversat.

Budapesta, adeptă a unei linii dure împotriva migranților, a mai ridicat un astfel de gard pe 175 km la frontiera sa cu Serbia, pe care l-a întărit apoi cu o palisadă de patru metri înălțime.


Ungaria vrea să instaleze un gard de sârmă ghimpată și pe o parte din frontiera sa cu România, la est, notează AFP.

Croația a transportat circa 4.400 de migranți în Ungaria, cu autobuzele sau cu trenul.


Ungaria a acuzat autoritățile croate că-i încurajează pe migranți să-i treacă „ilegal” frontiera. Însă Croația, devenită noua rută de exil a migranților din Siria după închiderea frontierei sârbo-ungare, a afirmat în cursul serii că a convenit cu Budapesta ca Ungaria să-i lase să intre pe teritoriul său pe migranții „vulnerabili”.

Prim-ministrul croat: „Vom continua să trimitem migranți în Ungaria”


Croația va continua să-i transporte pe migranți la frontiera cu Ungaria, țară cu care nu are un acord asupra acestei chestiuni, a declarat sâmbătă presei prim-ministrul croat Zoran Milanovic, relatează AFP.

„Nu există un acord cu Ungaria” în chestiunea migranților, a spus Milanovic. „Într-un fel i-am forțat să-i accepte pe refugiați, trimițându-i (la frontieră - n.r.) și vom continua să o facem”, a spus prim-ministrul, care a vizitat un centru de primire a migranților de la Beli Manastir care era aproape gol în cursul dimineții, potrivit jurnaliștilor.


Zoran Milanovic a afirmat că „problema gravă” este în Turcia și în Grecia de unde migranții se îndreaptă spre Europa occidentală prin Balcani.

„Asta durează de ceva timp. Este tema pe care o voi aborda în Consiliul European și voi cere să începem în sfârșit să vorbim despre această situație”, a adăugat el.


Un număr total de 20.737 de refugiați au intrat până sâmbătă la prânz pe teritoriul Croației, a anunțat Ministerul de Interne de la Zagreb, potrivit agenției Hina.