monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Procesul în care Marian Oprişan e acuzat de abuz în serviciu, amânat pentru a treia oară de CA Cluj

Procesul în care Marian Oprişan, trimis în judecată de DNA în 2006, este acuzat de abuz în serviciu, utilizarea creditelor în alte scopuri, fals şi uz de fals, a fost amânat, marţi, pentru a treia oară de Curtea de Apel Cluj, pentru studierea unor înscrisuri, după reaudierea a 11 martori.

Curtea de Apel Cluj a amânat, marţi, din nou, pentru 2 octombrie, procesul de corupţie al preşedintelui Consiliului Judeţean Vrancea, Marian Oprişan, după ce au fost reaudiaţi 11 martori.

Avocatul lui Marian Oprişan, Gheorghiţă Mateuţ, a declarat, marţi, la Curtea de Apel Cluj, că în cadrul înfăţişării nu au fost propuse probe noi.


"Curtea de Apel Cluj a decis o nouă amânare, pentru 2 octombrie, în acest dosar, pentru studierea înscrisurilor pe care nu le-am prezentat. Au fost reaudiaţi 11 martori, dar nu au fost aduse elemente noi de către persoanele audiate, ci declaraţiile lor întăresc şi mai mult justeţea primei hotărâri, de achitare a domnului Oprişan. Nu s-au propus probe noi, noi am pus în discuţie cerere de probe pentru a combate apelul făcut de DNA", a spus Mateuţ.

Marian Oprişan a declarat, la rândul său, că se va prezenta şi în 2 octombrie la Curtea de Apel Cluj, precizând că va veni până când se va termina acest proces.


"Chiar aş vrea să se termine. Nu m-am aşteptat să vină 11 din cei 12 martori solicitaţi. Eu sunt supus deciziei finale a magistraţilor garanţi ai statului de drept în România şi ai justiţiei din România", a subliniat Oprişan.

Unul dintre martorii prezenţi, Ovidiu Butuc, fost primar al comunei Bilieşti, judeţul Vrancea, s-a declarat nemulţumit de faptul că a trebuit să revină la Cluj-Napoca pentru a da aceleaşi declaraţii ca în urmă cu patru ani.