Actualitate
Accident rutier pe Moţilor, provocat de un tânăr beat
Un tânăr a fost reţinut pentru 24 de ore, după ce a provocat un accident rutier grav. Tânărul era beat.
La data de 1 septembrie, a fost dispusă reținerea unui tânăr de 21 ani din Hunedoara, pentru săvârșirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.
În data de 31 august, pe fondul consumului de alcool, tânărul de 21 ani a provocat un accident rutier soldat cu rănirea sa ușoară și avarierea a două autovehicule, pe Calea Moților din Cluj-Napoca.
Astfel, în jurul orei 04:00, în timp ce se deplasa pe Calea Moților înspre zona centrală a municipiului, conducătorul auto, pe fondul consumului de alcool și al neadaptării vitezei în curbă, a pierdut controlul direcției de deplasare intrând în coliziune cu un autoturism parcat.
„În urma probatoriului administrat, faţă de cel în cauză a fost dispusă continuarea urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, fiind luată măsura reţinerii acestuia pentru 24 ore. Cercetările continuă în cauză pentru documentarea întregii activităţi infracţionale, sub coordonarea unităţii de parchet competente”, au declarat reprezentanţii IPJ Cluj.