Actualitate
Alina Bica, reținută pentru luare de mită
Fosta șefă a DIICOT Alina Bica a fost reținută marți pentru 24 de ore în dosarul în care, tot marți, a fost reținut și fostul șef al ANAF, Șerban Pop.
Potrivit Laurei Voicu, avocata Alinei Bica, măsura reținerii s-a luat în urma unui denunț făcut de fostul consilier Florentin Mihăilescu.
”Alina Bica a fost reținută pentru 24 de ore, în baza unui denunț formulat de fostul consilier Mihăilescu, care și-ar fi amintit după foarte mulți ani de zile că ar fi primit ceva. Este vorba de fabuloasa și exorbitanta sumă de 17.000 euro, din care doamna Bica ar fi primit o parte. Am întrebat procurorul de caz dacă doamna Bica este atât de periculoasă și infracțiunea pentru care dânsa este cercetată în calitate de inculpat și cuantumul mitei ar justifica legal această reținere, pentru că arestarea preventivă este o stare excepțională, și că acest amărât de Cod prevede până la arestarea preventivă o serie de alte măsuri care pot fi aplicate. Am întrebat dacă pentru această sumă de 17.000 euro se impune această arestare preventivă.(...)
Nu cunosc niciun detaliu legat de dosar. Acuzația este de luare de mită. Azi la ora 14 sunt noi audieri în acest dosar”, a declarat avocata fostei șefe a DIICOT.
Întrebată de ce a fost trădată Alina Bica de fostul său consilier, Laura Voicu a precizat că în această situație nu este vorba despre trădare, ci despre minciuni spuse de Mihăilescu.
”Aici nu este vorba despre trădare. Aici vorbim despre minciuni pe care domnul Mihăilescu consideră că e bine să le spună pentru a-și îmbunătăți situația. Doamna Bica, din acest moment nu mai dă nicio declarație în fața organelor de urmărire penală. Din acest moment toate declarțiile vor fi date în fața judecătorilor”, a mai spus Laura Voicu.