monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Urmărire ca-n filme în Cluj! Trei hoţi de locuinţe, prinşi în mijlocul străzii - VIDEO

Trei bărbaţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore, după ce au spart mai multe locuinţe. În urma unul flagrant, oamenii legii au reuşit să recupereze peste 20.000 de lei de la hoţi. De asemenea, a fost indisponibilizată o maşină de circa 10.000 de euro, care a fost furată din Italia de unul dintre cei identificaţi.

La data de 27 august, poliţiştii au organizat o acţiune de depistare, în flagrant delict, a unor persoane bănuite de furturi din locuinţe de pe raza municipiului Cluj-Napoca.

Astfel, trei bărbaţi, de 28 şi 30 de ani, din Cluj-Napoca, au fost identificaţi, reţinuţi pentru 24 de ore, iar ulterior arestaţi, după ce au fost depistaţi, în flagrant delict, în trafic, imediat după comiterea unui furt din locuinţă.


În fapt, la data menţionată, în jurul orei 20:30, cei trei bărbaţi s-au deplasat cu două autoturisme pe strada Edgar Quinet din Cluj-Napoca, unde au pătruns, fără drept, într-un imobil.

După câteva ore, cei în cauză au părăsit imobilul, însuşindu-şi mai multe centrale termice şi scule electrice, pe care le-au încărcat într-unul dintre autoturisme şi au plecat.


Poliţiştii au pornit în urmărirea lor, fiind opriți și imobilizaţi pe strada Negoiu din municipiu.

În urma controlului autovehiculelor, au fost găsite opt centrale termice şi mai multe scule electrice, bunuri sustrase din imobil. Astfel, s-a reuşit recuperarea unui prejudiciu de circa 20.000 de lei.


În urma verificărilor, s-a stabilit că unul dintre şoferi nu deţinea permis de conducere. De asemenea, în sarcina acestuia s-au mai reţinut alte două fapte, respectiv un furt de bicicletă, comis în noaptea de 26/27.08.2015, şi furtul unui autoturism din Italia, faptă care ar fi fost săvârşită la data de 08.08.2015. Autoturismul în cauză, în valoare de circa 10.000 de euro, a fost identificat de către poliţiştii de investigaţii criminale şi indisponibilizat.

În urma prezentării bărbaţilor în faţa magistraţilor, faţă de doi dintre aceştia a fost dispusă măsura arestului preventiv, iar faţă de unul s-a dispus măsura arestului la domiciliu pentru 30 de zile.


Acţiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratul General al Poliţiei Române.


Poliţiştii continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale, sub coordonarea unităţii de parchet competente.

Etichete: flagrant hoti