monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Numărul consumatorilor de etnobotanice, îngrijorător de mare în Cluj. Cum vor autorităţile să-i oprească pe traficanţi

„Fum”, „liniuţe”, „sare de baie” sau „cuie”. Sunt doar câteva din cuvintele pe care le folosesc cei care consumă sau tranzacţionează droguri. Plăcerea pentru unii, sursa de bani pentru alţii, ar putea lua sfârşit după ce Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Cluj a propus un pachet legislativ pentru a-i trimite în puşcărie pe traficanţi. Potrivit propunerii, traficanţii vor putea fi arestaţi, lucru care în prezent nu este posibil, iar ofiţerii antidrog vor putea utiliza „mijloace speciale de investigaţie”. Ofiţerii antidrog susţin că traficanţii de etnobotanice nu ştiu exact ce conţin etnobotanicele aduse în marea majoritate a cazurilor din China, existând pericolul să-i vândă consumatorului o „ultimă” doză.

„Un fapt deosebit de important asupra căruia trebuie să insistăm este reprezentat de pericolul pentru sănătate pe care îl reprezintă aceste substanţe. Etnobotanicele sunt în totalitate importate de către traficanţi utilizând în special firmele de curierat. Marea majoritate a acestora provin din China. Traficanţii care le comanda şi recepţionează nu au posibilitatea şi nici cunoştinţele necesare să identifice sau testeze substanţele primite astfel existând pericolul real să ofere consumatorilor substanţe care pot provoca inclusiv decesul”, au precizat reprezentanţii BCCO Cluj.

Statistici îngrijorătoare

Numărul consumatorilor de substanţe psihoactive care ajung în stare gravă la spital este foarte mare şi în continuă creştere.


Numai din ianuarie până în august la nivelul judeţului Cluj au ajuns internate în stare gravă 68 de persoane la Unitatea de Primiri Urgenţe. Aceste cazuri sunt înregistrate, însă autorităţile  trag un semnal de alarmă şi susţin că mulţi nu apelează la ambulanţă când li se face rău.

Printre cea mai vulnerabilă categorie de consumatori se numără elevii. Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj primeşte săptămânal informări de la şcoli de cazuri în care elevii consumă substanţe interzise. „În ultimul timp avem informări de la şcoli periodic de cazuri în care elevii consumă substanţe psihotrope şi etnobotanice”, preciza în luna mai inspectorul şcolar general adjunct, Mariana Pop.


Consumă droguri înainte să intre la cursuri

Inspectorul şcolar general adjunct susţinea că elevii consumă etnobotanicele înainte să intre la cursuri, iar în timpul orelor li se face rău şi sunt transportaţi la spital. „Informările pe care le primim nu sunt regulate, sunt şi două pe săptămână, depinde de situaţii. Se fumează o ţigară de la care li se face rău. Elevii ajung la camerele de urgenţă”, a mai precizat Mariana Pop.

Ce propun cei de la Antidrog

Modificarea Codului de Procedură Penală în sensul posibilităţii utilizării mijloacelor speciale de investigaţie (investigator sub acoperire, participarea autorizată la anumite activităţi, supravegherea tehnică, livrarea supravegheată) şi în cazul investigării infracţiunilor prevăzute de Legea 194/2011.


Reevaluarea obiectivă a pericolului social în raport cu efectele deosebit de nocive produse asupra societăţii în general şi a consumatorilor în special, prin creşterea limitelor de pedeapsă aplicabile acesui gen de infracţiuni – astfel încât să fie posibilă inclusiv arestarea traficanţilor, lucru careîn preyent datorită limitelor pedepsei nu este posibil.

Introducerea infracţiunilor prevăzute de Legea 194/2011 în lista infracţiunilor grave prevăzute de art. 2 din legea 39/2003 privind combaterea criminalităţii organizate.


Integrarea în legislaia internă (eventual ca anexe la Legea 194/2011) a listelor anuale cu substanţe cu efecte psihoactive emise de către EMCDDA în cadrul sistemului de avertizare timpurie.

Constituirea unor Comisii la nivel regional (formate din specialiști din în farmacologie clinică, toxicologie şi toxicodependenţă, psihiatrie, chimie etc.) care să se pronunţe asupra efectului psihoactiv al substanţelor identificate ca fiind traficate şi consumate.