monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Sfintele afaceri ale Bisericii Ortodoxe. Topul celor mai bogate eparhii ale BOR. Cât de profitabilă este Mitropolia Clujului

Patriarhia Română şi eparhiile sale au declarat anul trecut la Ministerul de Finanţe profituri totale de aproape 7,5 milioane de euro, bani înregistraţi în contabilitate ca excedent.

Cea mai bănoasă eparhie a Bisericii Ortodoxe Române (BOR) este Arhiepiscopia Bucureştilor, cu un profit pe 2014 de 1,67 milioane euro, urmată de Mitropolia Moldovei, Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor şi de Arhiepiscopia Timişoarei, scrie gândul.info. Doar două sunt eparhiile care au ieşit pe minus anul trecut: la Craiova s-a raportat o gaură de peste 2,3 milioane de euro, iar la Episcopia Severinului şi Strehaiei pierderea a fost de peste 75.000 euro. Basilica Travel, agenţia de pelerinaje a BOR, a raportat un profit de aproximativ 115.000 euro pe 2014.

Multe eparhii au obţinut profit şi din activităţi economice (producerea şi vânzarea de lumânări, calendare, carte religioasă, vin cultic şi alte obiecte bisericeşti), altele însă au declarat profit obţinut doar din activităţi fără scop patrimonial (cotizaţii, donaţii).


Mitropolia Clujului la coada clasamentului

Cea mai bănoasă eparhie a BOR este Arhiepiscopia Bucureştilor, condusă de Patriarhul Daniel, cu un excedent financiar obţinut în 2014 de 7,42 milioane lei, adică aproximativ 1,67 milioane euro (în creştere cu peste 270.000 euro faţă de anul precedent). Veniturile acestei eparhii au fost anul trecut de 59 milioane lei, adică în jur de 13,4 milioane euro.

Topul celor mai bănoase 5 eparhii ale BOR este completat de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, care a raportat un profit pe 2014 de 6,97 milioane lei (aproximativ 1,57 milioane euro), de Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor, cu un profit pe 2014 de 3,2 milioane lei (aproximativ 700.000 euro), de Arhiepiscopia Timişoarei, cu un profit de 3,11 milioane lei (aproximativ 700.000 euro) şi de Episcopia Slatinei şi Romanaţilor, cu profit de 2,31 milioane lei (aproximativ 520.000 euro).


Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului se află la coada clasamentului raportând un câştig de 17.000 lei (3.800 euro). Eparhia condusă de ÎPS Andrei a obţinut un profit mult mai mic decât în anul precedent, pierzând în activităţile economice ce a câştigat din cele nepatrimoniale, după cum arată bilanţul contabil de la Ministerul de Finanţe.

Profiturile totale ale Patriarhiei şi eparhiilor în 2014, aşa cum apar declarate la Ministerul de Finanţe (unele nu au depus bilanţurile contabile):


1. Arhiepiscopia Bucureştilor: 7,42 milioane lei (aproximativ 1,67 milioane euro). Eparhia condusă de Patriarhul Daniel a adus un plus de 1,2 milioane lei faţă de anul precedent. Din activităţi economice, eparhia bucureşteană a declarat o pierdere de aproape 200.000 de euro (877.000 lei).

2. Mitropolia Moldovei şi Bucovinei: 6,97 milioane lei (aproximativ 1,57 milioane euro). Profitul din activităţile economice ale eparhiei conduse de ÎPS Teofan au fost de 6,33 milioane lei (1,42 milioane euro).


3. Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor: 3,2 milioane lei (aproximativ 700.000 euro, doar din venituri nepatrimoniale). Sub conducerea Episcopului Vincenţiu, profitul eparhiei a crescut de aproape trei ori faţă de anul precedent. Eparhia nu a raportat activităţi economice.

4. Arhiepiscopia Timişoarei: 3,11 milioane lei (aproximativ 700.000 euro). Eparhia condusă de ÎPS Ioan a obţinut un profit total aproape similar cu anul precedent, raportând un profit din activităţile economice de 1,28 milioane lei (aproape 290.000 euro).


5. Episcopia Slatinei şi Romanaţilor: 2,31 milioane lei (aproximativ 520.000 euro, doar din venituri nepatrimoniale). Eparhia condusă de PS Sebastian a avut un profit aproximativ similar cu anul precedent.

6. Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului: 2,3 milioane lei (aproximativ 500.000 euro, doar din venituri nepatrimoniale). Profitul eparhiei conduse de ÎPS Calinic a fost aproximativ similar cu cel din anul precedent.

7. Patriarhia Română (Administraţia patriarhală): 1,43 milioane lei (aproximativ 320.000 euro). Deşi a avut venituri din activităţile economice de 42,9 milioane lei (9,66 milioane euro), Administraţia patriarhală din Bucureşti a ieşit pe minus la acest capitol, cu o pierdere raportată de 106.000 lei (în jur de 24.000 euro).

8. Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului: 1,26 milioane lei (aproximativ 285.000 euro). Fără să aibă activităţi economice, eparhia condusă de ÎPS Ioachim a raportat un profit de aproape 10 ori mai mare ca în anul precedent.

9. Episcopia Alexandriei şi Teleormanului: 1,13 milioane lei (aproximativ 250.000 euro). Eparhia condusă de PS Galaction a raportat profit din activităţi economice de 996.000 lei (aproximativ 224.000 euro).

10. Episcopia Covasnei şi Harghitei: 1,02 milioane lei (aproximativ 230.000 euro). Eparhia lui PS Andrei şi-a dublat profitul faţă de anul precedent. Cu toate acestea, în 2014, nu a reuşit să marcheze întreg profitul obţinut din activităţile economice, de 2,21 milioane lei (aproape 500.000 euro), ieşind pe minus la activităţile nepatrimoniale.

11. Episcopia Oradiei: 656.000 lei (aproximativ 147.000 euro). Fără să raporteze activităţi economice pe 2014, eparhia condusă de PS Sofronie a scos un profit de peste 6 ori mai mare faţă de anul precedent.

12. Arhiepiscopia Sibiului: 620.000 lei (aproximativ 140.000 euro). Eparhia condusă de ÎPS Laurenţiu Streza a reuşit o performanţă financiară negativă: profitul de pe 2014 este de aproximativ 14 ori mai mic decât în anul precedent, în condiţiile în care a raportat un profit din activităţi economice de 3,93 milioane lei (aproximativ 885.000 euro).

13. Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei: 580.000 lei (aproximativ 130.000 euro). Eparhia condusă de ÎPS Ciprian a raportat profit din activităţile economice de peste 5 milioane lei (1,12 milioane euro). Profitul total raportat în 2014 este de 4 ori mai mare ca în anul precedent.

14. Arhiepiscopia Aradului: 442.000 lei (aproximativ 100.000 euro). Eparhia condusă de ÎPS Timotei a raportat un profit dublu faţă de anul precedent, cu 346.000 lei (aproximativ 78.000 euro) profit doar din activităţile economice.

15. Episcopia Caransebeşului: 255.000 lei (aproximativ 57.000 euro). Eparhia condusă de PS Lucian Mic şi-a triplat profitul faţă de anul precedent, fără să raporteze vreo activitate economică.

16. Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor (Direcţia Fondului Forestier Bisericesc): 180.000 lei (aproximativ 40.000 euro). Eparhia condusă de ÎPS Pimen nu are bilanţul contabil publicat pe Ministerul Finanţelor.

17. Arhiepiscopia Târgoviştei: 146.000 lei (aproximativ 33.000 euro). Fără să aibă raportate activităţi economice, eparhia condusă de ÎPS Nifon a raportat un profit de aproape 9 ori mai mic faţă de anul precedent, cu o scădere de peste 1 milion de lei.

18. Arhiepiscopia Tomisului: 63.000 lei (aproximativ 14.000 euro). Eparhia condusă de ÎPS Teodosie a scos un profit mai mic decât în anul anterior, deşi a avut venituri de aproximativ 2,5 milioane de euro.

19. Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului: 17.000 lei (3.800 euro). Eparhia condusă de ÎPS Andrei a obţinut un profit mult mai mic decât în anul precedent, pierzând în activităţile economice ce a câştigat din cele nepatrimoniale, după cum arată bilanţul contabil de la Ministerul de Finanţe.

20. Episcopia Strehaiei şi Severinului: - 339.000 lei (aproximativ 76.000 euro). Eparhia condusă de PS Nicodim nu a avut venituri din activităţi economice, şi a ieşit pe pierdere în 2014. Anul anterior, reuşise să obţină un profit modest, de aproape 9.000 de lei (2.000 de euro).

21. Arhiepiscopia Craiovei: - 10,5 milioane lei (aproximativ 2,36 milioane euro). Eparhia condusă de ÎPS Irineu a avut mari pierderi în 2014, deşi a obţinut profit din activităţi economice de 3,48 milioane lei (aproximativ 780.000 euro). Anul anterior, obţinuse un profit de peste 300.000 lei.

CJ Cluj îşi spală păcatele dând bani la biserică

Guvernul şi autorităţile locale au alocat sume importante de la buget în 2014, pentru construirea Catedralei Mântuirii Neamului şi pentru lăcaşurile de cult. La Bucureşti, pentru proiectul gigantic al Bisericii Ortodoxe Române, au mers în total aproape 12 milioane de euro, strânşi atât de Guvern, cât şi de câteva primării şi consilii judeţene. Pentru restul bisericilor din ţară, autorităţile au scos din bugete, fiecare după posibilităţi, tot cam atât: cel puţin alte 12 milioane de euro, după cum au arătat datele centralizate de gândul, de la autorităţile contactate.

În 2014, cele mai darnice autorităţi locale cu bugetul bisericilor au fost Primăria sectorului 1 din Bucureşti, cu peste 3,2 milioane euro alocaţi bisericilor, Consiliul Judeţean Hunedoara (peste 900.000 de euro), Consiliul Judeţean Cluj (aproape 800.000 de euro), Consiliul Judeţean Harghita (aproape 700.000 de euro) şi Primăria Bacău (peste 630.000 de euro).

De ce nu sunt impozitate veniturile Bisericii

Potrivit Codului Fiscal, veniturile realizate de unităţile bisericeşti din donaţii şi din activităţi economice (producerea şi vânzarea de lumânări, calendare, carte religioasă, vin cultic şi alte obiecte bisericeşti etc.) sunt scutite de impozit dacă sunt folosite în scopuri precise.