Actualitate
Cetăţeni din Congo şi Egipt, depistaţi cu şedere ilegală în Cluj-Napoca
Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări - Serviciul pentru Imigrări Cluj au desfăşurat, în perioada 6 – 14 august, mai multe acţiuni pentru combaterea şederii ilegale a cetăţenilor străini.
Cu această ocazie, au fost depistaţi cu şedere ilegală, doi cetăţeni străini, în vârstă de 24 şi respectiv 48 de ani, unul din Congo şi altul din Egipt.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că pe numele cetăţeanului din Congo a fost emisă, anterior, o decizie de returnare de pe teritoriul României, pe care nu a respectat-o.
Cetăţeanul egiptean a intrat în România în baza unei vize în scop de afaceri, iar la expirarea dreptului de şedere a solicitat o formă de protecţie internaţională în România. Cererea de azil a fost respinsă în fază administrativă prin hotărâre, măsură contestată ulterior de acesta, conform prevederilor legale. Prin hotărârea rămasă definitivă a instanţei competente i s-a refuzat acordarea unei forme de protecţie. Ca urmare cetăţeanul străin avea obligaţia să părăsească România, însă nu s-a conformat şi a rămas în continuare pe teritoriul ţării.
Având în vedere cele constatate, poliţiştii Serviciului pentru Imigrări al judeţului Cluj au luat măsura de îndepărtare sub escortă de pe teritoriul României a cetăţenilor străini, acesţia fiind conduşi la Centrul de Cazare a Străinilor Luaţi în Custodie Publică, în vederea luării în custodie publică, până la îndepărtarea de pe teritoriul naţional.
Totodată, la ieşirea din ţară, pe numele lor, va fi instituit consemnul nominal de nepermitere a intrării în România, pentru o perioadă de un an şi şase luni.