monitorulcj.ro Menu
Actualitate

S-a deschis în Cluj-Napoca primul magazin de biciclete cu cafenea inclusă și service specializat

Bike44 este „casa” bicicliștilor care a fost gândit și deschis de un ciclist înveterat, Andrei Coman, care cunoaște îndeaproape lipsurile pieței românești în materie de ciclism, dar și problemele care până acum nu-și găseau rezolvare în această zonă a țării.

Magazinul din centrul Clujului, care a fost inaugurat sâmbătă, este un concept deschis atât cicliștilor cât și persoanelor pasionate de biciclete, fiind dotat cu cafenea, service pentru biciclete, dar și o zona de unde își poți achiziționa produse pentru mersul pe bicicletă de cea mai bună calitate.

Serviciile pe care le oferă Bike44 pornesc de la consilierea în alegerea vehiculului potrivit pentru fiecare client în parte, până la oferirea de soluții practice de rezolvare a problemelor tehnice întâlnite de cicliști. Totodată, Bike44 oferă un cadru relaxant de petrecere a timpului liber în compania celorlalți cicliști din zonă, în fața unei cafele revigorante. „44 este numărul meu preferat și ideea magazinului a venit din faptul că suntem o trupă faină de bicicliști care vrem să avem casa noastră, să avem totul sub un sigur acoperiș. Să avem un loc în care nu trebuie să avem grijă de ele, să avem piese și accesorii pentru reparat, și să putem să ne adunăm toți la o cafea și să urmărim pe un televizor marile tururi. Practic, toată comunitatea să aibă Bike44 ca un loc de întâlnire și ca un loc al lor”, a declarat Andrei Coman, manager magazinului, pentru Monitorul de Cluj.


Produsele care se găsesc în acest magazin sunt de cea mai înaltă calitate, acest lucru fiind confirmat și de către Andrei Coman.
„Încercăm să aducem produse de calitate pe care ne putem baza și care să ofere fiabilitate, confort și plăcere maximă pentru cel care le utilizează. În special în acest magazin se vor vinde produsele de calitate și produsele care au prețurile mai ridicate, dar noi de aceea aducem produse doar din Germania pentru ca să facilităm accesul tuturor la produse. Deja suntem în discuții cu mai multe bănci pentru ca să putem să dăm și în rate. Încercăm să acoperim toată paleta de produse, să aducem și biciclete pentru copii, să acoperim și parte de biciclete de damă și să fie prețuri între toate categoriile”, a afirmat managerul magazinului.

Personalul echipa Bike44 sunt ei înșiși mari amatori de ciclism, dar au și un vast bagaj de cunoștințe legate de cele mai noi invenții sau trenduri în domeniu. În plus, echipa e completată de cel mai dedicat și mai meticulos mecanic, astfel că orice problemă tehnică își va găsi rezolvarea la Bike44. Asta cu atât mai mult cu cât service-ul se realizează cu unelte ultraperformante, fabricate de Park Tool (SUA), iar piesele de schimb și accesoriile sunt originale și sunt importate din Germania. În materie de biciclete, Bike44 a stabilit un parteneriat de lungă durată cu Wilier, un producător de biciclete italian, cu peste 100 de ani de experiență în acest domeniu. „Eu zic că avem cel mai bun mecanic și cel mai atent la detalii din Cluj, am adus uneltele cele mai performante din Statele Unite și încercăm să aducem tot timpul ceva nou și să dezvoltăm partea aceasta de service.


Magazinul-cafenea care a fost inaugurat sâmbătă se află pe strada Salcâmului, nr. 37, peste drum de Sala Sporturilor „Horia Demian”.