Actualitate
Criteriile medicale, păstrate pentru acordarea laptelui praf
Ministerul Sănătăţii păstrează criteriile medicale pe baza cărora se acordă laptele praf gratuit pentru bebeluşi, fiind astfel eliminate criteriile sociale care erau până acum.
Au fost făcute însă unele modificări la lista privind condiţiile de acordare a laptelui praf pentru copiii de 0-12 luni, aplicându-se criteriile medicale şi nu cele sociale, după cum a anunţat dr. Mihaela Bardoş, şeful Departamentului Program Naţional din Ministerul Sănătăţii. Ea a declarat pentru Agerpres că a fost completată lista cu afecţiunile de care suferă mamele şi nu pot să alăpteze. Astfel, au fost introduse pe listă şi epilepsia şi insuficienţa hepatică.
Mihaela Bardoş a subliniat că trebuie încurajată alăptarea la sân şi dacă nu sunt cauze fiziologice nu este indicată introducerea laptelui praf.
Potrivit medicului, anul trecut au beneficiat de lapte praf 40.000 de copii, iar pentru anul acesta se estimează, potrivit datelor privind natalitatea, că vor beneficia de lapte praf aproximativ 11.000 de copii. “În anul 2010, pentru lapte praf au fost alocaţi 15 milioane lei, iar pentru anul 2011, trei milioane lei, iar dacă va fi necesar se vor suplimenta fondurile”, a spus Bardoş.
Vă reamintim că Ministerul Sănătăţii a eliminat criteriile sociale de acordare a laptelui praf de anul acesta şi a introdus criteriile medicale. Astfel, laptele praf gratuit este indicat doar pentru mamele care prezintă contraindicaţii ale alăptării şi au boli grave: TBC pulmonar activ, neoplazii, caşexie, septicemie, boli psihice grave, scleroză în plăci, insuficienţă renală sau cardiacă, diabet zaharat decompensat, tireotoxicoză, mamă infectată cu HIV, tratamente cu citostatice, diazepine, anticoagulante, radioizotopi, eclampsie.
Vor beneficia de lapte praf copiii ale căror mame au decedat şi copiii instituţionalizaţi sau daţi în plasament.