monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Tinerii care fac „liniuțe” pe Dorobanților, verificați de polițiștii rutieri - VIDEO

Poliţiştii rutieri i-au verificat pe tinerii care fac curse ilegale pe strada Dorobanţilor.

La data de 16/17 iulie, între orele 23:00-02:00, poliţiştii împreună cu  specialişti R.A.R., i-au verificat pe tinerii cu mașini modificate.

„Astfel, au fost verificate 57 de autovehicule, impunându-se aplicarea unui număr de 19 sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproximativ 3.500 de lei”, au precizat polițiștii rutieri.


Totodată, a fost reţinut un permis de conducere şi 4 certificate de înmatriculare pentru lipsa inspecţiei tehnice periodice, aplicarea de folii neomologate, montarea unor anvelope de alte dimensiuni, defecţiuni la sistemul de lumini.

În cadrul acţiunii, poliţiştii au constatat şi o infracţiune rutieră. În jurul orei 01:30, un bărbat, de 26 de ani, din Aghireşu, a fost depistat conducând un autovehicul fără a poseda permis de conducere. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de  conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută de Codul penal. Poliţiştii atrag atenţia conducătorilor auto că este interzisă desfăşurarea de concursuri, antrenamente ori întreceri pe drumurile publice, cu excepţia celor autorizate de administratorul drumului respectiv şi avizate de poliţia rutieră”, au mai precizat aceștia.