monitorulcj.ro Menu
Actualitate

O pensionară şi-a scos telefonul mobil în troleibuz. Controlorii au crezut că sunt filmaţi şi au sărit să o bată

O pensionară în vârstă de 65 de ani din Gheorgheni susţine că a fost agresată verbal şi fizic de un grup de controlori. Femeia susţine că şi-a scos telefonul mobil pentru a-l verifica, iar controlorii au avut impresia că sunt fotografiaţi. În secundele următoare „s-au tot împins cu burta în mine şi ziceau «No hai. Hai că-ţi fac eu poză. Hai că-ţi fac eu poză şi te pun pe Facebook»”, menţionează femeia, care a depus ulterior o plângere la Compania de Transport Public Cluj pentru comportamentul inadecvat pe care l-au avut controlorii.

Totul a avut loc în data de 20 iunie 2015 în jurul orei 09:40, când pensionara în vârstă de 65 de ani s-a urcat în troleibuzul cu numărul 3 în staţia Nicolae Titulescu. „Într-o sâmbătă ploua foarte tare. Era pe la ora 09:40 de minute. Eu m-am urcat pe troleibuzul cu numărul 3 de la staţia Nicolae Titulescu din cartierul Gheorgheni să mă duc către casă. Controlorii erau deja în troleibuz şi eu m-am oprit exact la mijlocul troleibuzului. Nimeni nu a avut treabă cu mine”, îşi începe povestea cu vocea tremurândă femeia.

Pensionara susţine că în momentul în care şi-a scos telefonul un controlor i-a spus colegului său că este fotografiat. „Unul dintre ei era ocupat cu un cetăţean care circula fără bilet, iar eu mi-am scos telefonul ca să-l verific că a sunat. Telefonul meu nu-i performant şi nu face poze. Atunci a sărit colegul şi a spus «ai de grijă că îţi face poză». Eu i-am răspuns că nu fac poză pentru că telefonul meu nici nu face poză şi de ce v-aş face poză la spate? Ulterior a zis «no lasă că-ţi fac eu poză. Stai că chem 112». Mie foarte rău îmi pare că n-am chemat eu 112. Pe urmă s-au tot împins cu burta în mine şi ziceau «no hai. Hai că-ţi fac eu poză. Hai că-ţi fac eu poză şi te pun pe Facebook»”, a spus pensionara.


„Nu vezi ce mutră de ţigancă are?”

În momentul în care le-a cerut controlorilor să se legitimeze, femeia susţine că aceştia s-au întrebat unii pe alţii: „Nu vezi ce mutră de ţigancă are?” şi i-au spus „hoaşcă bătrână”. „Le-am spus să mă lase să cobor că trebuia să cobor la staţie şi mi-au zis că mă vor duce până în capăt. Eu am abonament de pensionară. I-am rugat să se legitimeze şi ei şi au zis «Nu vezi ce mutră de ţigancă are? » Pe urmă au zis: «Lasă că te prind eu». În acel moment l-am rugat pe şofer să deschidă uşile să pot să cobor iar ei au zis: «Hoaşcă bătrână! ». Mi-au fluturat legitimaţia de nici n-am apucat să văd cum îi cheamă”, a precizat femeia.

Pensionara a depus o plângere la Compania de Transport Public Cluj în data de 29 iunie. „Am fost la ei la sediu şi mi-au arătat poză cu el şi l-am recunoscut. De nu-şi aţâţa colegul când i-a spus că-i face poză nu se isca scandalul. Ce să pozez eu spatele lui? La Poliţie am vrut să depun plângere, însă mi-au zis că e mai bine dacă aveam martor. Şi n-am mai depus. Nu acest controlor Mihai Bob a fost capul răutăţii, ci celălalt. Am fost şi în audienţă la domnul Neag (n. red. Liviu Neag - Directorul CTP Cluj), dar n-am mai apucat să vorbesc cu dânsul.  Mihai Bob mi-a zis hoaşcă bătrână, lasă că te prind eu, dar nu acest controlor a fost capul răutăţilor. Capul răutăţilor a fost celălalt. Colegul lui care i-a atras atenţia că eu l-aş fotografia”, a declarat femeia.


Femeia susţine că acum se teme de controlori foarte tare şi se teme pentru viaţa ei. „Menţionez că dacă mi se întâmpla ceva, primul acuzat ar fi fost dânsul”, se arată în plângerea femeii.

CTP a început o anchetă

Compania de Transport Public Cluj a întocmit o comisie care va analiza comportamentul controlorilor. „Doamna a fost în primă fază la birou. Controlorii au fost identificaţi. A fost întocmită o comisie. Persoanele în cauză au fost chemate să dea explicaţii. Sancţiunile sunt corelate în funcţie de gravitatea faptei. Pot pleca de la avertisment sau sancţiune şi pot ajunge până la anularea contractului de muncă. Sancţiunile vor fi date de comisie”, a declarat pentru Monitorul de Cluj şeful Serviciului Exploatare şi Siguranţa Circulaţiei, Alin Oaida.


Psihologul Daniel David susţine că o astfel de experienţă poate genera o stare de axietate. „Ipotetic vorbind, dacă chiar aşa s-a întâmplat cum susţine femeia, vă daţi seama că poate genera o stare de axietate, de frică de ieşit în spaţiul public”, a precizat psihologul.