monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Descinderi la mai multe firme din Cluj, într-un dosar de evaziune fiscală, spălare de bani şi abuz în serviciu

Procurorii DIICOT au efectuat luni, 29 iunie, un număr de 55 de percheziții domiciliare la sediile unor firme de pe raza județelor Maramureș, Satu Mare și Cluj, în cadrul unei acțiuni vizând destructurarea unei grupări infracționale, specializată în infracțiuni de evaziune fiscală, spălare de bani, abuz în serviciu, divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice și fraudă informatică.

“În cauză exista suspiciunea rezonabilă că începând cu anul 2008, mai multe persoane au inițiat și au constituit un grup infracțional organizat, cooptând pe parcurs și alți participanți la activitatea infracțională, care au aderat la acesta și au sprijinit gruparea, având ca scop săvârșirea unor infracțiuni de evaziune fiscală, spălare de bani, fraudă și fals”, se arată în comunicatul DIICOT.

Cum acţionau persoanele cercetate

“Modul de operare al grupului infracțional organizat a presupus două mari direcții de acțiune, pe de o parte fiind vorba despre comiterea de infracțiuni de evaziune fiscală și spălare de bani prin intermediul unor circuite financiar-fiscale prejudiciabile care au inclus mai multe societăți comerciale de pe rază mai multor județe din țară — inclusiv firme din categoria celor cu comportament tip fantoma — menite să diversifice parcursul infracțional, iar pe de altă parte a fost vorba despre săvârșirea unor infracțiuni de fraudă și spălare de bani în legătură cu obținerea, prin mijloace frauduloase, de subvenții (plăți naționale directe complementare) pentru sectorul zootehnic, de la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Maramureș. Liderii grupării infracționale au calitatea de asociat și administrator al mai multor societăți comerciale cu sediile sociale și puncte de lucru pe raza jud. Maramureș și Satu Mare, respectiv funcția de director executiv adjunct al Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Maramureș.


Activitatea infracțională, pe de o parte, în perioada 2008 — 2013, s-a derulat prin intermediul societăților comerciale administrate sau controlate de cei doi lideri, care au înregistrat în evidență contabilă facturi fiscale ce nu reflectă operațiuni reale, emise de peste 10 societăți comerciale controlate de alți membri ai grupării, cauzând un prejudiciu bugetului consolidat al statului, estimat până în prezent de organele fiscale, la valoarea de peste 2.500.000 euro, reprezentând debite — TVA și impozit pe profit și accesorii — majorări și penalități de întârziere.

Pe de altă parte, în perioada 2009 — prezent, activitatea infracțională s-a derulat cu ocazia solicitării și obținerii unor sume de bani din fondurile naționale gestionate de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale — Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, reprezentând subvenții în sectorul zootehnic. Astfel, o parte din membrii grupării au înființat exploatații de animale, dar au înregistrat animale fictive în exploatație, iar ulterior au întocmit documentație care a stat la baza formulării de cereri de sprijin financiar în sectorul zootehnic”, menţionează DIICOT.


Au trecut pe hârtie date false

“Activitatea de înregistrare de animale fictive în exploatație s-a realizat cu sprijinul unor medici veterinari care au atestat, în mod nereal, existenta și mișcarea animalelor, și — mai mult — au înregistrat apoi aceste date nereale în baza națională de date (Sistemul Național de Identificare și Înregistrare a Animalelor — S.N.I.I.A.) a Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor. Falsurile informatice săvârșite astfel de medicii veterinari, au fost realizabile cu sprijinul unuia dintre liderii grupării, care are funcția de director executiv adjunct al Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Maramureș și un referent în cadrul aceleiași instituții.

Aceste sume de bani obținute din săvârșirea unor infracțiuni de evaziune fiscală și fraudă (în cazul subvențiilor acordate în mod ilegal), au fost transferate atât în diferite conturi ale societăților care au emis facturile fiscale fictive (în final fiind ridicate în numerar de la ghișeele băncilor și de la bancomate), cât și în conturile societăților comerciale administrate sau controlate de liderii grupării, de unde au fost ridicate apoi în numerar, iar ulterior reintroduse în conturile sau casieria societăților sub formă de aport asociat, în scopul ascunderii și disimulării originii ilicite a acestora”, spun procurorii.


Au acţionat în cârdăşie cu statul

“Pentru a se asigura că activitatea infracțională nu va fi descoperită și pentru a avea protecția în cazul inițierii unor controale de către instituțiile abilitate ale statului în prevenirea și descoperirea faptelor de natura contravențională și infracțională, membrii grupării au atras în activitatea infracțională și persoane cu funcții de conducere și execuție din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Maramureș, Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Maramureș și din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Maramureș, care prin activitățile lor au sprijinit gruparea infracțională, întocmind în mod defectuos acte de control, omițând deliberat să stabilească o stare de fapt fiscala care să conducă la calculul exact al obligațiilor fiscale datorate bugetului de stat și administrând defectuos probatoriul în dosarele penale având ca obiect fapte săvârșite de membrii grupării, consecință directă fiind absenta stabilirii unei stări de fapt reale care să poată determina încadrarea în elementele constitutive ale unor infracțiuni.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția de Informații și Protecție Internă”, au declarat reprezentanţii DIICOT.