Actualitate
Consiliul Judeţean nu acceptă pretenţiile Atzwanger pentru continuarea lucrărilor la Centrul de Deşeuri. Raport: Prejudicii de milioane de lei cauzate UE. Ce urmează?
Firma Atzwanger a înaintat propunerile sale cu privire la continuarea lucrărilor la Centrul de Deşeuri, propuneri care nu au fost acceptate de Consiliul Judeţean. Pe de altă parte, un raport al Autorităţii de Audit relevă prejudicii de milioane de lei cauzate bugetului Uniunii Europene pentru lucrări neconforme şi solicită "în mod imperativ" recuperarea daunelor.
“Maniera în care am primit aceste propuneri nu este însă de natură să genereze optimism cu privire la buna credinţă a societăţii şi intenţia reală de a finaliza în bune condiţii contractul CMID. În ceea ce priveşte fondul răspunsului formulat de societatea Atzwanger, pretenţiile ridicate sunt cu adevărat aberante şi total inacceptabile, cu mult chiar peste nivelul prevederilor stabilite prin decizia CAD, ceea ce conduce la ideea că asocierea nu îşi doreşte cu adevărat continuarea lucrărilor şi finalizarea în bune condiţii a proiectului”, transmite conducerea Consiliului Judeţean.
CJ Cluj reaminteşte pe această cale că decizia CAD nu are valoarea unei hotărâri judecătoreşti, “Consiliul Judeţean Cluj putând să o ia în considerare atâta însă timp cât prin intermediul ei nu sunt afectate interesele financiare ale Uniunii Europene”.
„Pretenţiile formulate de Atzwanger exced cu mult chiar şi prevederile acestei decizii CAD. Nu voi accepta reluarea lucrărilor la CMID în condiţii care să dezavantajeze bugetele Uniunii Europene şi al Consiliului Judeţean Cluj sau interesele cetăţenilor judeţului Cluj. Nu voi ceda în niciun caz presiunilor care au început deja să se exercite asupra mea prin diferite mijloace. Îi anunţ cu acest prilej şi îi avertizez pe toţi aceia care nu înţeleg că legea şi interesul cetăţeanului sunt mai presus de orice că am sesizat deja toate organele abilitate să cerceteze aceste ingerinţe care se fac pentru a mă determina să accept compromisuri contrare interesului public” a afirmat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Mihai Seplecan.
În acelaşi timp, Consiliul Judeţean Cluj a primit în cursul zilei de miercuri, 24 iunie, raportul oficial în urma controlului efectuat în ceea ce priveşte proiectul Sistem de Management Integrat al Deşeurilor de către Autoritatea de Audit care reprezintă interesele Uniunii Europene pe lângă Curtea de Conturi a României. Prin intermediul raportului se constată neconformitatea unor lucrări în cuantum de aproximativ 13.000.000 de lei, Autoritatea solicitând în mod imperativ recuperarea prejudiciului astfel cauzat bugetului Uniunii Europene.
Ce pretenţii a ridicat Atzwanger
Printr-un fax, conducerea societăţii Atzwanger a transmis Consiliului Judeţean “chestiunile a căror soluţionare o considerăm esenţială pentru deblocarea situaţiei actuale şi continuarea proiectului”.
Potrivit Atzwanger, rezolvarea “acestei probleme va trebui concretizată” prin “încheierea unui act adiţional la acordul contractual care să conţină acordul de voinţă al părţilor cu privire la chestiunile de mai jos şi la alte chestiuni cre se vor dovedi relevante”.
În concret, pretenţiile Atzwanger sunt:
Revocarea actului de reziliere a contractului şi numirea în cel mai scurt timp a unui Inginer
Prelungirea duratei de execuţie până la expirarea termenului de 220 de zile de la terminarea lucrărilor de consolidare actualmente concesionate către Ceconi SRL
Plata sumelor prevăzute în situaţia interimară de lucrări nr. 10, respectiv 6.997.419,39 lei, precum şi rambursarea a jumătate din costul CAD
Emiterea în cel mai scurt timp, conform prevederilor contractuale, a unui certificat interimar de plată (CIP) pe baza situaţiei de lucrări care va fi prezentată conţinând lucrările deja realizate, dar care nu au făcut obiectul unui CIP datorită notificării de reziliere a acordului contractual
Identificarea de comun acord a unei soluţii tehnice concrete, pe baza tuturor detaliilor disponibile, pentru rezolvarea problemelor relative la RNC 6, la toate celelalte eventuale lacune de proiectare ale centrului sau eventualele probleme de executare a acestuia, luând în considerare toate expertizele realizate de părţile implicate, soluţia avansată de CAD şi orice alte elemente relevante.
"În caz de nerespectare a unei singure clauze a acordului, acesta va deveni ineficace şi în acest caz decizia CAD va deveni definitivă şi executorie", se mai arată în răspuns.