Actualitate
Un turc, cercetat pentru evaziune fiscală
Poliţiştii de investigare a criminalităţii economice au trimis în judecată un cetăţean turc pentru evaziune fiscală, după ce acesta ar fi prejudiciat bugetul de stat cu peste 30.507 de lei.
Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul IPJ Bihor au finalizat cercetările faţă de un bărbat de 38 de ani, cetăţean turc, bănuit de comiterea infracţiunii de „reţinerea şi nevărsarea, cu intenţie, în cel mult 30 de zile de la scadenţă, a sumelor reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă”.
“În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii de investigarea criminalităţii economice îl bănuiesc pe acesta că, în perioada 2011 – 2013, în calitate de administrator de fapt al unei societăţi comerciale cu sediul în localitatea bihoreană Haieu, ar fi reţinut, în mod repetat, de la salariaţii societăţii, banii destinaţi pentru plata impozitelor şi a contribuţiilor cu stopaj la sursă, pe care nu i-ar mai fi virat către bugetul consolidat al statului”, au declarat reprezentanţii IPJ Cluj.
Ei susţin că prejudiciul cauzat bugetului de stat este de 30.507 lei, acesta nefiind nerecuperat.
Poliţiştii au înaintat dosarul la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, cu propunere de trimitere în judecată a cetăţeanului turc.
Articol scris de Ioana Gale, masterandă la Departamentul de Jurnalism, FSPAC-UBB, anul I