monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Ce scrie presa internaţională despre urmărirea penală a premierului României

Presa internaţională relatează, vineri, despre urmărirea penală a premierului României, Victor Ponta, suspectat de fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, spălare de bani şi conflict de interese.

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a anunţat, vineri, începerea unei proceduri penale împotriva premierului social-democrat Victor Ponta, suspectat de complicitate la evaziune fiscală şi spălare de bani, relatează Agence France Press.

BBC precizează că dosarul se referă la activitatea lui Ponta ca avocat în perioada 2007-2008, în timp ce agenţia elveţiană ATS subliniază că premierul a negat orice implicare în acest caz.


O anchetă separată, anunţată de DNA vineri, îl vizează pe Victor Ponta pentru conflict de interese în timpul mandatului său de premier, afirmă Reuters, care notează că, în calitate de premier, Ponta l-a numit pe Dan Şova în funcţia de ministru, în condiţiile în care în trecut a primit foloase din partea senatorului Şova.

Procurorii au făcut o serie de reţineri la nivel înalt în ultimele luni în România, care rămâne una dintre cele mai sărace şi mai corupte ţări din Uniunea Europeană, adaugă Reuters, enumerând cazurile cumnatului şi socrului premierului, al lui Liviu Dragnea sau Adrian Năstase, „mentorul lui Ponta”.


România este supusă unei supravegheri stricte de către Uniunea Europeană în ceea ce priveşte corupţia şi independenţa justiţiei, la fel ca Bulgaria, completează cotidianul francez Le Monde. În ultimul său raport de la sfârşitul lui ianuarie, Bruxelles-ul a considert că România este „pe calea cea bună”, cu unele minusuri. Experţii critică în special absenţa unor „dispoziţii clare referitor la respectarea independenţei puterii judiciare” în codul de conduită al parlamentarilor.

Associated Press subliniază că România şi-a intensificat lupta anticorupţie în ultimele luni. Totodată, agenţia americană relatează că preşedintele Klaus Iohnannis i-a cerut premierului să demisioneze după o întâlnire cu acesta, afirmând că este o „situaţie imposibilă pentru România”.


Ponta a declarat că nu va demisiona, adăugând că doar Parlamentul îl poate demite, continuă AP. Părăsind sediul direcţiei anticorupţie, premierul a declarat că "politica se face în Parlament, nu la DNA", adaugă şi publicaţia electronică EUObserver.

Bloomberg subliniază că, în urma acestor evenimente, leul a înregistrat o scădere de 0,8 puncte faţă de euro, ajungând la 4,4630 de lei un euro la ora 13.32, aceasta fiind cea mai mare scădere într-o lună.


Premierul Victor Ponta este urmărit penal pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală în formă continuată şi spălarea banilor în dosarul Turceni - Rovinari, fapte pe care le-ar fi săvârşit în perioada în care era avocat. De asemenea, DNA cere Camerei Deputaţilor avizarea urmăririi penale pe numele premierului şi pentru conflict de interese.