Actualitate
Iohannis: „Demisia este singura posibiliate de a ieşi repede din această situaţie”
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, la TVR, că demisia lui Victor Ponta este singura posibilitate acum de a ieşi repede din această situaţie.
El a afirmat că speră să nu se ajungă până la suspendarea premierului şi că prima opţiune, cea mai bună, este o demisie a Guvernului.
„Este o situatie nemaintâlnită şi care are o greutate politică deosebită. Faptul că premierul în funcţie este acuzat de fapte penale ne pune într-o situaţie, ca şi tară, care trebuie gestionată repede şi bine. Este inadmisibil ca o persoană învinuită de fapte penale să fie premier (...) Din acest motiv, am solicitat demisia premierului. E singura posibiliate acum de a ieşi repede din această situaţie. Evident, prezumţia de nevinovăţie funcţionează, însă în politică lucrurile nu sunt aşa simple şi un politician cu funcţie înaltă acuzat de fapte penale oriunde în lume îşi dă demisia pentru a nu periclita imaginea ţării pe care o reprezintă”, a declarat preşedintele Klaus Iohannis, la TVR.
Întrebat despre răspunsul primit de la premier la solicitarea de a demisiona, Iohannis a afirmat că Ponta i-a spus că se va gândi la demisie şi va lua o decizie. „Mi-a spus că se va gândi (la solicitarea privind demisia-n.r.). Se va sfătui, probabil, cu colegi din partid şi va lua, în consecinţă, o decizie. Eu cred şi sper ca decizia să fie demisia”, a spus Iohannis.
Întrebat dacă nu are totuşi soluţii legate de Ponta, preşedintele Iohannis a răspuns: „Întotdeauna se găsesc soluţii politice şi eu cred că le găsim. Demisia este soluţia optimală. În varianta cealaltă, sigur putem să discutăm, atunci când va fi cazul, despre suspendare”.
Preşedintele a mai spus că în discuţiile pe care le va avea luni, la Cotroceni, cu liderii partidelor politice, pe care i-a invitat la consultări privind Strategia de Apărare, va aborda şi această problemă. „Eu am înţeles din comunicarea DNA că s-a cerut permisiunea pentru începerea urmaririi penale. În cazul în care această solicitare e acceptată, se intra în faza de urmărire penală, care permite anumite acţiuni din partea preşedintelui. Sper să nu ajungem până la suspendare. Prima opţiune, pe care o văd ca şi cea mai bună, este o demisie a Guvernului, care ne va pune în situaţia inedită de a avea alt guvern, dar criza nu ar fi una profundă”, a mai spus Iohannis, în interviul acordat TVR în cursul zilei de vineri, înainte de decizia Parlamentului în cazul solicitării DNA de avizare a urmăririi penale pe numele premierului şi pentru conflict de interese.
Premierul Victor Ponta este urmărit penal pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală în formă continuată şi spălarea banilor în dosarul Turceni - Rovinari, fapte pe care le-ar fi săvârşit în perioada în care era avocat. De asemenea, DNA cere Camerei Deputaţilor avizarea urmăririi penale pe numele premierului şi pentru conflict de interese.
Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a decis, vineri, să trimită solicitarea DNA în cazul lui Victor Ponta la Comisia juridică, aceasta urmând să informeze când întocmeşte raportul, termenul maxim fiind de două săptămâni, a precizat secretarul Camerei Ion Ciolacu.
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, vineri, că, în condiţiile în care DNA a comunicat că premierul Victor Ponta este învinuit de fapte penale, i-a solicitat demisia acestuia, el spunând că, în opinia sa, este o "situaţie imposibilă" pentru România ca premierul să fie învinuit de fapte penale.
Ulterior, premierul Victor Ponta a anunţat că respectă poziţia publică a preşedintelui Klaaus Iohannis, dar că a fost numit la conducerea Guvernului de către Parlament şi numai Parlamentul îl poate demite.
Victor Ponta a fost învestit în funcţia de prim-ministru al României în mai 2012, în urma căderii Guvernului Ungureanu prin moţiunea de cenzură a Uniunii Social-Liberale.