monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Un fals preot, găsit înjunghiat în faţa gării într-o baltă de sânge

Un bărbat în vârstă de 31 de ani a ajuns ieri noapte la spitalul din Dej cu o plagă înjunghiată în zona toracelui.

Bărbatul originar din judeţul Suceava era îmbrăcat în haine preoţeşti, dar numai pentru a atrage mila trecătorilor, obţinând bani în acest mod. În jurul orei 04:00, un apel la 112 a anunţat faptul că bărbatul zace în faţa gării, într-o baltă de sânge, informează dejeanul.ro.

O ambulanţă de la Dej s-a deplasat la faţa locului şi l-a transportat la spital pentru a primi îngrijiri medicale. Poliţiştii au deschis în scurt timp o anchetă, dar din cauza stării avansate de ebrietate în care se afla bărbatul, nu au reuşit să afle foarte multe lucruri despre cele întâmplate.


"Poliţia a fost sesizată în jurul orei 04:00 cu privire la faptul că o persoană este căzută  pe strada 1 Mai din Dej. Bărbatul în vârstă de 31 de ani din Suceava, aflat în stare avansată de ebrietate, a fost transportat la Spitalul Municipal din Dej", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj, Simona Vîrci.

Cercetarile continuă, iar în urma evoluţiei stării de sănătate a acestuia se va face şi încadrarea juridică a faptei. Din fericire însă, viaţa bărbatului nu a fost pusă în pericol de rana suferită.


Articol scris de Ana Caşu, studentă la Departamentul Jurnalism, FSPAC-UBB, anul I