monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Inspecţia Judiciară: Afirmaţiile făcute de Traian Băsescu şi Elena Udrea au afectat prestigiul actului de justiţie

Traian Băsescu şi Elena Udrea

Afirmaţiile lui Traian Băsescu, referitoare la faptul că Florian Coldea, Codruţa Kovesi şi Livia Stanciu "sunt artizani ai unui mod răvăşit de a face justiţie", şi ale Elenei Udrea, despre anchetele DNA care o vizează, au afectat prestigiul justiţiei, potrivit Inspecţiei Judiciare (IJ).

Oficiali din cadrul Inspecţiei Judiciare au declarat, luni, pentru Mediafax, că, în urma analizării afirmaţiilor făcute de fostul şef al statului şi de fostul ministru, s-a ajuns la concluzia că, în ultima perioadă, cei doi au făcut declaraţii ce au afectat independenţa magistraţilor şi prestigiul actului de justiţie.

Rapoartele întocmite în cazul lui Traian Băsescu şi al Elenei Udrea, însoţite de aceste concluzii, vor fi prezentate plenului Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), instituţie care va decide, în această săptămână, dacă şi le va însuşi. 


CSM a sesizat, în 7 aprilie, Inspecţia Judiciară cu privire la declaraţiile lui Traian Băsescu, care spunea că nu îi sună pe Florian Coldea, Codruţa Kovesi şi Livia Stanciu "din silă", pentru că "sunt artizanii acestui mod răvăşit de a face justiţie".

Preşedintele CSM, Marius Tudose, a sesizat Inspecţia Judiciară în legătură cu afirmaţiile făcute de fostul şef al statului la postul de televiziune B1, dar şi cu privire la o postare a Elenei Udrea pe o pagină de socializare.


"Ca urmare a declaraţiilor lansate în spaţiul public de către domnul Traian Băsescu în cadrul emisiunilor 'Ultimul Cuvânt'- 31 martie 2015 - şi „X-PRESS”- 6 aprilie 2015-, difuzate la postul de televiziune B1 TV, precum şi a mesajului postat pe contul de Facebook al doamnei Elena Gabriela Udrea în data de 2 aprilie 2015, preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii a sesizat Inspecţia Judiciară în vederea efectuării de verificări cu privire la apărarea independenţei sistemului judiciar, potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind CSM, republicată cu modificările şi completările ulterioare", conform unui comunicat de presă al CSM.

Fostul preşedinte Traian Băsescu declara, în 6 aprilie, la B1, că nu îi sună pe Florian Coldea, Codruţa Kovesi şi Livia Stanciu "din silă", pentru că "sunt artizanii acestui mod răvăşit de a a face justiţie, fără respect pentru cel care nu este condamnat", adăugând că "vor să mai rămână cinci mandate".