monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Conducerea TVR, la SFAT DE TAINĂ cu șefii PSD. Pe bani publici, la un HOTEL DE LUX!

Directorul TVR Cluj, Romeo Couți ar fi organizat, weekendul trecut, o întâlnire în taină, la un complex de lux din Bistriţa Năsăud, la care au participat mai mulți șefi importanți din TVR dar și lideri politici precum Liviu Dragnea sau Radu Moldovan.

Complexul de lux Hotel Fisherman Resort de la ColibițaSursă foto: www.fishermans.eu

Conform unor surse din TVR Cluj, evenimentul ar fi avut loc la complexul de lux Hotel Fisherman Resort de la Colibița, județul Bistrița Năsăud, iar de detaliile organizării lui s-au fi ocupat chiar şeful lor, directorul TVR Cluj, Romeo Couți.

Potrivit Evz.ro, angajații TVR Cluj susțin că între cei care au participat se numără Claudiu Brânzan, membru în Consiliul de Administrație al TVR dar și producătorul general al TVR, Cristian Zgabercea, care a fost trimis în judecată de DNA pentru acuzațiile de complicitate la abuz în serviciu, constituire a unui grup infracţional organizat şi evaziune fiscală. „După domnul Brânzan a fost trimisă o mașină de la TVR Cluj la Galați pentru a-l aduce pe dumnealui și pe familia dumnealui la întâlnirea informală de la Colibița”, susține un angajat din TVR Cluj.


La așa zisa întâlnire a fost invitat să participe și președintele director general al TVR, Stelian Tănase care nu a mai mers din motive de boală. ”Trebuia să merg și eu dar nu am fost. Am fost bolnav. Luați legătura cu domnul Couți, el a fot organizatorul, el a plătit totul”, a declarat Stelian Tănase care a refuzat să răspundă dacă a fost chemat la o discuție informală sau la un eveniment conturat în agenda publică a TVR. ”Deja ați depășit limita, vă rog să îl întrebați pe domnul Couți”, a mai spus Stelian Tănase.

În cursul acestor zile de petrecere a week-end-ului la Colibița, au fost prezenți mai mulți politicieni, între care Liviu Dragnea și Radu Moldovan. Ultimul neagă orice întâlnire deși mai mulți șefi din TVR confirmă discuțiile. Radu Moldovan, șeful PSD Bistrița a recunoscut că a fost la Colibița alături de Liviu Dragnea dar nu pentru a se întâlni cu șefii din TVR ci pentru a inspecta două drumuri județene care asigur legătura între Drumul Național Bistrița - Suceava cu zona turistică.