monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Zeci de plângeri împotriva noului PUG. Ce îi nemulțumește pe clujeni

Plângerile prealabile ale clujenilor referitoare la modificarea destinației unor terenuri ca urmare a aprobării noului PUG au fost respinse pe bandă rulantă de consilierii locali.

Zeci de plângeri împotriva noului PUG. Ce îi nemulțumește pe clujeni

Din decembrie 2014 de când a fost aprobat noul Plan Urbanistic General (PUG), Primăria Cluj-Napoca este bombardată cu plângeri prealabile. Zeci de clujeni sunt nemulţumiţi fie de transformarea în parcuri a terenurilor pe care le deţin, fie de trasarea unor drumuri prin mijlocul parcelelor proprii sau de drumurile care trec prea aproape de viitoarele case pe care le construiesc acum.

Consiliul Local s-a întrunit joi, 9 aprilie în şedinţă de îndată tocmai pentru a discuta 33 de plângeri prealabile. Pe parcursul a două ore și jumătate au fost dezbătute toate plângerile, au fost ascultate solicitările cetățenilor, iar în final majoritatea plângerilor prealabile au fost respinse, menținându-se astfel prevederile noului PUG sau au fost amânate.


Este sau nu teren pentru agrement ?

Unul dintre clujenii bulversați de noul PUG s-a trezit că nu mai poate construi casă pe terenul pe care îl deține din cauză că terenul a fost încadrat la categoria agrement. “Prin actualul PUG terenurile au fost introduse în categoria AAPP. Se arată că această zonă este una cu potențial turistic și de agrement. Fie cei care au întocmit PUG-ul nu știu unde este Colina, fie nu știu ce înseamnă zonă de agrement. Cele două terenuri sunt în drumul spre Făget, nu sunt terenuri de agrement, ci sunt înconjurate de construcții”, a precizat avocata proprietarului terenului.

Adrian Borda, șeful de proiect al noului PUG a precizat că terenurile respective erau parțial zone verzi, parțial extravilan în vechiul PUG. “Ce se cere este ca urbanismul să nu mai fie făcută de către administrația publică și de către interese particulare. Logica clasării terenurilor nu se poate explica într-o simplă ședință de Consiliu Local”, a precizat Borda.


Uite pădurea, nu e pădurea

Un alt clujean se plânge că a cerut aprobare pentru construirea unei case de vacanță în zona Făget, a primit aprobare pentru construire și apoi a intrat în dizgrația Comisiei de Urbanism și nu mai poate construi. Noul PUG prevede că este zonă de pădure, dar cetățeanul spune că ar fi zonă de fânaț. Astfel, a cerut părerea Direcției Silvice să îi spună dacă este fânaț sau pădure. “Pământul este de fapt un teren plin de gunoaie, la 100 de metri de drum”, a spus Aurel Badiu, proprietarul terenului. Cetățeanul s-a și judecat cu Primăria, dar a pierdut procesul.

Adrian Borda spune că este de fapt o zonă de pădure.  


Un clujean a cerut despăgubiri pentru un teren pe care urmează să se construiască o centură de ocolire. El nu a fost de acord cu schimbul de terenuri propus de Primăria Cluj-Napoca.