Actualitate
Un tânăr A MURIT într-un accident pe strada Aurel Vlaicu
Un accident rutier soldat cu cu decesul unui unul tânăr şi rănirea gravă a altuia a avut loc joi seara, 2 aprilie 2015, în jurul orei 22:15, pe strada Aurel Vlaicu din Cluj-Napoca.
Din primele verificări reiese că un conducător auto, de 24 de ani, din Cluj-Napoca, nu ar fi adaptat viteza la condiţiile de drum în timp ce se deplasa pe strada Aurel Vlaicu. Astfel, a derapat şi a pătruns pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune cu un stâlp al CTP Cluj-Napoca şi a ricoşat într-un alt stâlp, de iluminat public.
„În urma impactului, a rezultat rănirea gravă a conducătorului auto şi a unui pasager, de 22 de ani, din Satu Mare. Leziunile suferite de către tânărul de 24 de ani au dus la decesul acestuia, survenit la unitatea medicală”, au declarat reprezentanţii IPJ Cluj.
Valoarea pagubelor materiale este de aproximativ 21.000 de lei.
Cercetările continuă în cauză pentru a se stabili împrejurările exacte în care a avut loc accidentul rutier.